Page 55 - unirea 3
P. 55

Internetului   -   loc   de       Toate,  pentru  români,  în      încet,  pulsul  comunității
               întâlnire  pentru  oricine  își   limba  lor:  pentru  că  e       pentru  care  ne-am  unit
               dorește  să  fie  auzit.  Cu      limba maternă, cea în care       forțele.  O  comunitate  vie,
               toate  acestea,  românii  din     am  învățat  întâi şi  întâi  să   palpabilă:  românii  sunt
               Austria  Superioară  nu  au       vorbim,  să  gândim,  să         răspândiți în diverse medii
               reușit,  până  recent,  să  se    simțim  şi-n  care  vom  trăi    profesionale,  sunt  dornici
               unească     într-o   formă        interior,  oriunde  ne-am        să  se  implice,  au  idei  și
               organizată, astfel că nevoia      duce  pe  Pământ,  oricâte       dorințe,  toate  menite  să
               acesteia era de necontestat.      limbi străine am învăța, ne      păstreze cumva legătura cu
               Așa se face că, la începutul      păstrează     legați    de       ceea ce au trăit înainte de a
               lunii  octombrie  2016,  în       rădăcini... căci, ce-ar  fi un   lua    drumul    emigrării.
               urma  mai  multor  întâlniri      om, fără rădăcinile sale...?     Există  potențial  și  dorință,
               și  discuții,  a  luat  ființă           Desigur,  odată  ce       iar  asta  ne  motivează.  Ne
               Asociația         Culturală       au  ales  alte  meleaguri        dorim     să    promovăm
               Carpatia, Organizație Non-        pentru  a  trăi,  românii  au    valorile  dintre  noi,  să-i
               Guvernamentală,                   ales  și  integrarea,  prin      susținem  pe  cei  care  au
               înregistrată în Austria, care     acceptarea  și  însușirea  a     ceva  de  spus  și  să  oferim
               își propune în primul când        ceea  ce  înseamnă  țara         mici  părți  de  românism
               strângerea laolaltă a tuturor     adoptivă.                        celor  care  vor  să  ne
               românilor care simt nevoia               Asociația                 cunoască.  Desigur,  este
               de a se afla între ai lor.        Culturală  Carpatia  își         posibil să facem și greșeli,
                                                 propune          susținerea      asta este firesc atunci când
                                                 integrării  românilor  prin      mergi     pe   un     drum
                                                 păstrarea de către aceștia a     necunoscut, dar nu ne vom
                                                 identității   proprii.   Iar     deznădăjdui     și    vom
                      Asociația  a  fost         identitatea  se  păstrează  în   continua, având credința că
               înființată  de  o  mână  de       primul  rând  prin  limbă  și    puterea    stă    în   noi.
               oameni  care  au  simțit  că      tradiții.  Posibilitatea  de  a   Lucrurile  mari  nu  se
               este  loc  de  comunicare  și     se  întâlni  între  ei,  de  a  le   construiesc   individual,
               de  realizarea  unor  acțiuni     transmite   copiilor    lor      întreaga Uniune Europeană
               care  să  întărească  această     (mulți  născuți  sau  crescuți   este      construită    pe
               comunitate și să-i dea locul      de   mici    în   Austria)       principiul  comunității,  al
               cuvenit  în  rândul  altor        obiceiurile și dragostea față    diversității,   toleraței   și
               grupuri etnice din  Austria.      de  limbă  prin  diverse         efortului comun.
               Și  asta  mai  ales  pentru  că   acțiuni  culturale-  asta  este         Asta  ne  dorim  și
               se  simte,  în  continuare,  o    ceea  ce  ne-am  propus          noi  să  facem:  mai  bine
               nevoie     constantă    de        atunci când ne-am decis să       pentru români. Ne dorim să
               susținere a românilor aflați      pornim pe acest drum. Un         avem  o  voce  care  să  se
               departe  de  țară.  Ideea  a      drum  care  este  dificil,       facă  auzită,  astfel  încât  să
               aparținut     președintelui       suntem    conștienți,   dar      dărâmăm  prejudecăți  și  să
               Asociației, Patricia  Meyer,      totodată plin  de provocări,     contruim     punți     spre
               ea  însăși  aflată  în  Austria   ceea  ce  nu  poate  să-l  facă   afirmare.  Și  vrem  ca
               de mai bine de zece ani.          decât frumos și interesant.      românii     din     Austria
                      Ca om și ca mamă,                 Ne    definim    ca       Superioară  să  vină  spre
               Patricia  Meyer  a  simțit        ONG,  neafiliată  politic,       noi,  în  ideea  de  unitate.
               nevoia  să-i  adune  în  jurul    nediscriminatorie.               Doar împreună vom reuși!
               său pe românii care doresc               Aflați   încă    la
               să  facă  ceva  mai  mult         început  și  venind  din                Monika
               dincolo      de     lucruri       domenii  profesionale  care      Vrânceanu- responsabil
               materiale-acțiuni menite să       nu  au  legătură  cu  sectorul   comunicare, Asociația
               umple  sufletele  și  să  aline   non-guvernamental,               Culturală Carpatia
               dorul  de  casă,  de  țară.       încercăm  să  luăm,  încet,



                                                             55
   50   51   52   53   54   55   56   57   58   59   60