Page 91 - unirea 11

11
fiica uimirii cum era denumită în antichitate şi trăim
în lume pentru a ne uimi după cum afirma Goethe
în Anabasis.
În zbaterea sa lăuntrică poeta tinde spre de-
săvârşirea operei de artă, neocolind nici stângăciile,
deoarece numai arta e nemuritoare şi poeta învinge
timpul.
Volumul se deschide cu Rondel, rondelului
prin care autoarea îl aşază la loc ferit între pereţii de
sticlă, aspirând alături de sonet la tronul de rege al
poeziei, ca un giuvaer care înnobilează zicerea şi
alină sufletele: „Între pereţi de sticlă aşez rondelul /
Să nu-l atingă praful sau uitarea,/ Să-l vadă soarele,
să-l ştie cerul,// Iar omul să-i iubească armoniza-
rea.// Orice poet să vadă-n el modelul,/ Dorind să-i
cânte în rimă-mbrăţişarea…// Iubiţi-l şi-i slăviţi
înfăţişarea!/ Lacrimi din suflet curs-au prin penelul/
Poetului, ca să-şi atingă ţelul:/ Un giuvaer în versuri –
alinarea./ Între pereţi de sticlă aşez rondelul...”.
„L’amor che move il sole e l’altre stelle –
iubirea care mişcă soarele şi celelalte stele”, după
cum afirma Dante Alighieri în Divina Comedie, stră-
bate ca un fir roşu întreaga creaţie a Olguţei Luncaşu
Trifan.
Rima este stăpâna versului aşezat ca un fluture tomnatic nu ne mai încape,/ În iarna vieţii purta-vom
pe mână „Doar rima, marea stăpână,/ Îl ceartă amar- crizanteme…” (Rondelul clipei de preţ).
nic, strigând:/ -Să-ţi cauţi surata, plângând!/ Cerul Tot într-un astfel de cadru apare şi primul sărut:
privind, el îngână:/ -Ţine-mă, Doamne, de mână!” „În ochii tăi, ca-ntr-o oglindă/ Aflat-am dulcele răs-
(Rondelul poetului). puns…/ Iar focul, gata să mă prindă,/ În toamna-ţi
Ca în viziunea poeţilor clasici tema iubirii apare blândă s-a ascuns…” (Rondelul primului sărut).
îmbinată cu cea a naturii, încât într-un cadru pitoresc Cerul şi marea, ochiul şi cristalinul reprezintă
putem vorbi de dragoste, într-o iubire ninsă, dar cu yngul şi yangul în poezie, într-o contopire totală:
străluciri de stea: „Poveşti de dragoste răsar sub „Sub stele răsărindu-mi, eşti alinul/ Când cerul par-
fulgi de nea,/ Iar inimi calde fac cuib sub albul lor,/ În că-i contopit cu marea./ Tu ochi îmi eşti şi eu ţi-s
foc lumesc se contopesc un el şi-o ea./ Zăpezi vitralii cristalinul,/ Ne-mbrăţişăm iubindu-ne cu zarea…”
închipuind din dor.//…Cu fulguite buze focul să şi-l (Rondelul împlinirii), încât iubirea apare îmbrăca-
bea/ Ca pe-o licoare din nesecat izvor,/ Nectar pri- tă-n fir de tuberoze, rezultat al unor calme metamor-
elnic şi leac izbăvitor/ Iubirii ninse lin cu străluciri de foze: „Cât ai dorit! Îţi aminteşti?/ Îmbătător, când
stea…” (Rondelul iubirii în iarnă). vântul suflă-n roze,/ Parfum să simţi, să mă iubeşti,/
Momentul inspiraţiei este clipa de preţ în- Să mă îmbraci în fir de tuberoze!...” (Rondelul neui-
corporată în glasul divin ori şoapta tainică, despre tării). Nu este uitată „floarea de colţ”, singulară în
care Goethe exclama: „Opreşte-te clipă, eşti atât peisajul montan, care într-un mod parcă oximoronic
de frumoasă”, încadrată de astrele nopţii: luna şi adună apusurile soarelui: „Floare de colţ aş vrea să
stelele, la confluenţa celor două anotimpuri: de toamnă fiu/ Pe vârf îndepărtat de munte,/ S-adun din zâmbetul
şi de iarnă, unde iubirea apare pe toate planurile: „Pe zglobiu/ Al soarelui, apusuri multe…” (Rondel pentru
umeri goi luna îmi aşază stele,/ Iar toamna frunze ruginii floarea de colţ).
pe pleoape,/ La tine şoapta să mă cheme,/ Crinii treziţi Rondelul florilor de mai aminteşte de splen-
din cupe să te-adape.//…M-oi înălţa cu tine în zbor, didul poem Noapte de mai al clasicului Alexandru
devreme,/ Şi ne-om iubi în spaţiile toate./ De pled Macedonski, iar Rondelul când ninge pe Iaşi de
melodia cantautorului Radu Ştefan.

91