Page 17 - AUTENTIC 8
P. 17
pe care nu ne-am imaginat că pentru aceasta i-a adus în viața noastră. Am ajuns la AKH (n.r. cel mai
mare spital din Austria) Florica a fost preluată de medicii cei mai buni, a fost operată și s-a rezolvat
problema din punct de vedere medical. La rezolvarea problemei, despre care deocamdată zicem că
este rezolvată, elementele sau oamenii de care s-a folosit Dumnezeu au fost un filipinez, care în urmă
cu 10 ani a ajuns în casa noastră și a devenit într-un fel membru al familiei noastre și care locuiește
în Viena, și un doctor indian care este cel care s-a ocupat de Florica în mod special în vremea aceea
și care și-a dat toate silințele să ne îndrume spre locul potrivit și apoi spre doctorii cei mai buni din
AKH. Multumim Domnului că ne-a trecut și prin experiența aceasta care a contribuit, fără îndoială,
la o creștere spirituală și la o înțelegere și mai profundă a felului în care Dumnezeu lucrează.
red.: Deci, vreți să spuneți că drumul pe care Dumnezeu v-a dus, prin această încercare cu privire la
starea de sănătate a soției, nu a început la descoperirea tumorii?
R.P.: Nu, a început cu mulți ani înainte.
red.: A început cu 10 ani înainte, când ați cunoscut persoana provenită din Filipine, care s-a integrat
în familia dumneavoastră?
R.P.: Da. Spuneam despre prietenul nostru, Ken, care, deși nu este din nația noastră, este din alt me-
diu, este un om cu inimă mare. În momentul de față, casa lui din Viena este casa noastră, oricând, la
orice oră. Acesta a avut acces la locul unde trebuia să ajungem și, în foarte scurt timp, în decurs de
ore, am ajuns pentru tratarea și rezolvarea acestei probleme medicale.
red.: Cum ați gestionat, din punct de vedere emoțional, nu boala soției, ci recunoașterea lui Ken ca
fiind parte din planul lui Dumnezeu care avea ca punct boala soției și vindecarea și tratarea bolii
fizice?
R.P.: Ken a rămas în continuare același om, dar atunci am înțeles, în mod special, că Dumnezeu l-a
adus în viața noastră și pentru un moment ca și acesta. Încă de la început, din momentul când am
aflat de boala soției, am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu este dincolo de emoțiile noastre, dincolo
de planurile și de gândurile noastre și nimic nu se întâmplă fără voia Lui; nu este nicio boală care să
scurteze numărul zilelor pe care El le-a scris înainte de a fi noi, așa cum spune Psalmul 139: ,,Toate
zilele noastre sunt scrise în Cartea Lui înainte de a fi fost vreuna din ele” ... și nu este nicio boală care
să reducă numărul acestor zile și nicio vindecare care să prelungească sau să modifice numărul lor.
Asta am înțeles-o și asta am mărturisit-o și o mărturisim și este bine s-o știe toți. Dincolo de
aceasta, am trecut peste un moment pe care atunci când îl vedeam la alții ne spuneam că ne-ar fi foarte
greu să-l trecem. Totuși, am trecut cu bine și acum putem să privim cu detașare...
După un an au apărut din nou probleme pentru Florica, în iarna aceasta, contrar previziunilor
medicilor, a mai apărut o mică tumoare care s-a dovedit a fi tot o urmare a celei inițiale; o tumoare
care i-a afectat intestinul subțire și a fost nevoie de încă o intervenție chirurgicală, intervenție de fapt
mult mai ușoară; Fiind în observația acelor medici, ne-a fost foarte ușor să ajungem din nou la ei și a
trecut și peste această etapă și acum este relativ bine; urmează un tratament post-operatoriu care este
prescris întotdeauna și sperăm să fie bine; dar, cu aceeași speranță și cu aceeași încredere și cu aceeași
mentalitate, că orice vindecare pe care o face Domnul, chiar și cele mai spectaculoase nu sunt defini-
tive. Dumnezeu are pentru fiecare un plan, un parcurs al vieții și așa cum pentru un om sănătos poate
să apară orice surpriză, cu atât mai mult pentru un om care a fost deja implicat într-o boală poate să
aibă orice fel de urmare. Dar, important este că suntem în Mâna Domnului și El are controlul asupra
vieților noastre.
red.: Deci, orice vindecare nu trebuie neapărat să fie definitivă?
R.P.: Toți cei care au fost vindecați au avut după o lună, după un an, după doi, după trei, după
17