Page 13 - AUTENTIC 8

În anul 168 î. Cr., împăratul sirian Antiohus Epifanes se întorcea înfrânt de la o luptă împotriva
Egiptului, iar în drum spre casă s-a oprit la Ierusalim provocând un dezastru inimaginabil. A dat
ordin să fie strânse şi arse toate copiile Torei. A intrat în Templu, unde nu avea voie să intre, a stins
menorah-ul (candela cu şapte braţe care trebuia să ardă în continuu şi să nu fie stinsă niciodată) şi,
poate cel mai grotesc gest, a sacrificat o scroafă pe altarul Templului, ştiind că o să stârnească mânia
evreilor, deoarece aceştia considerau că porcul este un animal necurat.

În acest context, Iuda Macabeul, fiul preotului Matia, a strâns un grup de prieteni şi a pornit
lupta împotriva mult mai numeroasei şi organizatei armate siriene. I-a învins pe sirieni şi prima lui
preocupare a fost să cureţe Templul şi să reaprindă menorah-ul. De atunci încoace, evreii celebrează în
fiecare an Hanukka. [În Ioan 10:22, Biblia menţionează că şi Domnul Isus a participat la sărbătoarea
Hanukka: „În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul înnoirii Templului. Era iarna. Şi Isus se plimba
prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon”.] Anul acesta, Hanukka începe duminică 22 decembrie,
ţine opt zile şi se încheie odată cu apusul zilei de luni 30 decembrie.

Într-una dintre seri, toată familia stă la masă şi capul familiei le povesteşte tuturor celor
prezenţi semnificaţia acestei sărbători, iar copiii joacă un joc numit dreidel, care este un titirez cu
patru laturi, pe fiecare latură fiind gravată o literă. Fiecare literă este un simbol al unui lucru. Pe prima
latură este litera נ (Nun), pe a doua este ג (Gimel), pe a treia este ה (Hei), iar pe cea de-a patra este ש
(Shin). Împreună, cele patru litere formează acronimul נס גדולהיה שם (Nes Gadol Hayah Sham), care
se traduce astfel: „O mare minune s-a întâmplat acolo”. Când sunt prinşi în bucuria jocului, copiii
sunt mai atenţi la bănuţii de ciocolată pe care vor să îi câştige, dar în jocul lor repetă mereu: „Nes
Gadol Hayah Sham”, adică: „O mare minune s-a întâmplat acolo”.

Pe vremea Domnului Isus exista un obicei practicat de evrei despre care Biblia nu aminteşte
nimic. La marile sărbători ( în special la Sărbătoarea Corturilor), când se lăsa seara, un preot aprindea
la cele patru colţuri ale Templului patru făclii dea aur foarte mari. Şi, pentru că Templul era construit
pe deal, pe Muntele Sionului, lumina celor patru făclii era atât de puternică încât se vedea de la mare
depărtare. Tot oraşul vedea cel puţin una dintre cele patru făclii. În acest context, când lumea se
aduna pe lângă preotul care aprindea făcliile şi se minuna de lumina acelor torţe, Domnul Isus strigă:
„Eu sunt lumina lumii. Oricine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii” (Ioan 8:12). Isus Cristos spune: „Eu sunt Lumina – nu doar lumina Templului, nu doar lumina
Ierusalimului, nu doar lumina Israelului, ci Eu sunt Lumina Lumii.”

Evreii s-au îngrijit după răscoala lui Iuda Macabeul să reaprindă lumina în Templu şi au
continuat să repete în casele lor acest ritual până în zilele noastre. Învârtind titirezul dreidel spuneau:
„Nes Gadol Hayah Sham” – „O mare minune s-a petrecut acolo”. Este greu să trăieşti fără lumină,
este greu să trăieşti în întuneric. Iar Biblia vorbeşte despre planeta aceasta plină de oameni căzuţi
în păcat ca fiind cuprinsă de întuneric. Mereu a existat această paralelă între păcat şi întuneric. Dar,
într-o zi, Dumnezeu Şi-a trimis singurul Fiu pe acest pământ întunecat de păcat să Se nască şi să
trăiască asemenea nouă; nu doar să aducă lumina în întuneric, ci să fie o lumină în întuneric. Într-o
zi, a stat în mijlocul mulţimii şi a strigat: „Eu sunt lumina lumii. Oricine Mă urmează pe Mine nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Scopul declarat al venirii Sale în lume, misiunea Sa, a fost să aducă lumină în întuneric.
Întunericul, forţele malefice ale Satanei, I s-au opus, dar Biblia spune: „„Lumina luminează în întuneric
şi întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5). Pentru că „Lumina aceasta era adevărata lumină care luminează
pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9). Menirea unei lumini, a unui chibrit, a unei lumânări, a unei
lămpi cu gaz sau a oricărei alte surse de lumină este să alunge întunericul, deşi, în timp ce face acest
lucru, se consumă. Dând lumină, de fapt, moare. La fel a fost şi Domnul Isus: oferindu-ne lumina Sa,
S-a consumat pentru noi, a murit pentru noi.

13