Page 25 - AUTENTIC 8

săracă, frățiorii mici erau în grija fetei, la fel ca și oala cu mâncare, nu prea delicioasă că nu era din
ce. Singură, noaptea, în bătaia vântului, haina își amintea poveștile pe care le ascunsese atât de bine
între firele ei. Hotărî că îi place și povestea în care era acum. Așa, sărăcăcioasă cum era, tot avea un
strop de bucurie. Prea multe arome, prea mult praf, prea multe mânuțe și prea multe spălări obosiră
haina.
Se sfâșiase agățată prin spini. Cusăturile, deși întărite de mâinile haricei fete, cedară. Haina
își dorea odihnă. Mă voi odihni o vreme, visă ea în ziua în care fata nu o mai îmbrăcă. Lama rece,
tăioasă a foarfecii o trezi din visare. Părțile descusute, roase ori sfâșiate au fost îndepărtate. A durut.
Tare. Așa cum doare orice poveste fărâmițată. Era acum o haină mică, de copil.

Se obișnui și cu asta. Ba chiar începu să îi placă mirosul soarelui, vântului și prafului
amestecate, joaca continuă, gălăgia. Nu la fel de dragi îi erau îmbrâncelile ori petele. Mult mai rar
spălată, fără pic de odihnă, pusă la grea încercare de joaca celor mici, haina nu rezistă prea mult. Se
topi. Se fărâmiță.

Era atât de obosită, încât atunci când o aruncară într-un colț se bucură. Avu timp și liniște să își
amintească zilele de bucurie ale tinerelor mirese, dansul, cântecul. Apoi munca făcută cu drag pentru
alții de către tânăra săracă. Oboseala, dar și bucuria, aroma multor îmbrățișări. Retrăi și ultimele zile
de joacă, de alergare, de gălăgie. Și își dădu seama că e bucuroasă. Avea multe amintiri dragi. Era o
haină specială, cu multe povești sau, mai degrabă, cu o poveste plină de toate cele. O încerca totuși o
undă de tristețe. Se simțea bătrână, obosită. Nefolositoare. Cine ar mai avea nevoie de o haină ruptă,
găurită, uzată? Nimeni nu o căută. Nimeni nu o mai îmbrăcă. Stătu acolo în colț mult timp. Sigură,
trăind doar cu amintiri.

. . . Era o seară rece, întunecoasă. Grajdul fu agitat o vreme până ce animalele se hrăniră și se
cuibăriră. Apoi liniștea înveli totul și haina își reluă visarea la vremurile fericite. Tot mai palide erau
culorile amintirilor. Tot mai încet auzea cântecul din trecut.

Zgomote iscate deodată rupseră vălul amintirilor calde. Voci, lumini, pași. Mai era ceva.
Ceva.... știa, știa acel sunet, dar.... haina căută o vreme în amintirile împletite între firele ei. Recunoscu.

25