Page 104 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 104

29 APRILIE
Incertitudine duhovnicească
„...ce vom fi nu s-a arătat încă...” (1 Ioan 3:2).
Înclinaţia noastră firească este să fim atât de exacţi – încercând mereu să pronosticăm cu acurateţe ce urmează să se întâmple – încât privim incertitudinea ca pe ceva negativ. Credem că trebuie să atingem un ţel prestabilit, însă nu aceasta este natura vieţii duhovnicești. Natura vieţii duhovnicești este să avem certitudine în incertitudinea noastră. Prin urmare, noi nu putem să prindem rădăcini undeva. Raţiunea noastră spune: „Ei bine, dacă m-aș afla eu în împrejurarea cutare?” Nu putem cuteza să ne vedem în vreo împrejurare în care nu ne-am aflat niciodată.
Certitudinea este emblema vieţii conduse de raţiune – incertitudinea duhovnicească este emblema vieţii duhovnicești. A fi siguri cu privire la Dumnezeu înseamnă să fim nesiguri în toate căile noastre, neștiind ce poate aduce ziua de mâine. Situaţia aceasta este în general exprimată cu un suspin de tristeţe, însă ar trebui să fie o expresie de așteptare plină de emoţie. Noi suntem nesiguri cu privire la următorul pas, dar suntem siguri cu privire la Dumnezeu. De îndată ce ne predăm lui Dumnezeu și îndeplinim sarcina pe care a așezat-o El lângă noi, El începe să ne umple viaţa cu surprize. Atunci când devenim simpli promotori sau apărători ai unei anumite convingeri, ceva din noi moare. Asta nu înseamnă a-L crede pe Dumnezeu – înseamnă doar a crede convingerea noastră cu privire la El. Isus a spus: „dacă nu... vă veţi face ca niște copilași...” (Matei 18:3). Viaţa duhovnicească este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri cu privire la Dumnezeu, ci doar cu privire la ceea ce urmează să facă El. Dacă întreaga noastră certitudine este se bazează pe propriile convingeri, dezvoltăm un sentiment de autoneprihănire, devenim excesiv de critici și suntem limitaţi de impresia că toate convingerile noastre sunt desăvârșite și definitive. Însă atunci când avem o relaţie corectă cu Dumnezeu, viaţa este plină de incertitudine spontană și aducătoare bucurie precum și de speranţă. Isus a spus: „...și aveţi credinţă în Mine” (Ioan 14:1), nu: „credeţi anumite lucruri despre Mine”. Lasă totul în mâna Lui, și va fi minunat de nesigur cum anume va lucra El – însă poţi fi sigur că El va lucra. Rămâi credincios Lui.
30 APRILIE
Dragoste spontană
104



























































































   102   103   104   105   106