Page 106 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

1 MAI
Credinţă – nu sentiment
„...umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).
Pentru o vreme, suntem pe deplin conștienţi de preocuparea lui Dumnezeu faţă de noi. Însă mai apoi, când Dumnezeu începe să ne folosească în lucrarea Sa, căpătăm treptat o înfăţișare lamentabilă și vorbim numai despre încercările și greutăţile noastre. Și în tot acest timp Dumnezeu încearcă să ne determine să ne facem lucrarea ca oameni ascunși, care nu se află în lumina reflectoarelor. Niciunul dintre noi nu ar sta ascuns din punct de vedere spiritual dacă ar putea împiedica acest lucru. Putem noi să ne facem lucrarea atunci când se pare că Dumnezeu a închis cerul? Unii dintre noi vrem întotdeauna să fim niște credincioși înveșmântaţi în strălucire, cu nimburi de aur și cu licărirea permanentă a inspiraţiei, și să avem tot timpul legături cu alţi credincioși ai lui Dumnezeu. Un credincios sigur de sine nu Îi este de niciun folos lui Dumnezeu. El este bizar, inapt pentru viaţa de zi cu zi și nu se aseamănă deloc cu Dumnezeu. Noi suntem aici nu în calitate de îngeri imaturi, ci în calitate de bărbaţi și femei, însărcinaţi cu lucrarea lumii acesteia. Și trebuie să o împlinim cu o putere infinit mai mare de a face faţă luptei, deoarece am fost născuţi din Dumnezeu.
Dacă încercăm în permanenţă să retrăim acele momente excepţionale de inspiraţie, acesta este un semn că nu pe Dumnezeu Îl dorim. Devenim obsedaţi de momentele în care Dumnezeu a venit într-adevăr și a vorbit cu noi, și insistăm ca El să ne vorbească iarași. Însă ceea ce dorește Dumnezeu să facem este să „umblăm prin credinţă”. Câţi dintre noi nu ne-am pus deoparte, spunând cu alte cuvinte: „Nu mai pot să fac nimic altceva până când nu mi Se arată Dumnezeu”? El nu va face niciodată asta. Va trebui să ne ridicăm singuri, fără vreo inspiraţie și fără vreo atingere subită din partea lui Dumnezeu. Apoi apare surprinderea noastră și ne pomenim exclamând: „Deci El a fost acolo tot timpul, iar eu nici nu mi-am dat seama!” Să nu trăiești niciodată pentru acele momente excepţionale – ele sunt surprize. Dumnezeu ne va da momentele Sale de inspiraţie doar atunci când vede că nu ne aflăm în pericolul de a ne îndepărta de El prin acestea. Nu trebuie să considerăm niciodată momentele noastre de inspiraţie ca fiind modul de viaţă standard – lucrarea noastră ne este standardul.
2 MAI
106