Page 123 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 123

21:19 ne spune că putem intra în posesia sufletului nostru prin răbdare. Însă mulţi dintre noi preferăm să stăm la intrarea vieţii creștine, în loc să începem să ne creăm și să ne zidim sufletul în conformitate cu noua viaţă pe care a pus-o Dumnezeu în noi. Falimentăm pentru că nu cunoaștem modul în care ne-a creat Dumnezeu și îl învinuim pe diavolul pentru lucruri care sunt de fapt rezultatul propriei noastre naturi indisciplinate. Gândește-te ce am putea să fim atunci când conștientizăm adevărul!
Există anumite lucruri în viaţă pentru care nu trebuie să ne rugăm – indispoziţia, de pildă. Nu vom scăpa niciodată de indispoziţie prin rugăciune, însă vom putea scăpa de ea dacă o alungăm din viaţa noastră. Indispoziţia își are aproape întotdeauna rădăcina într-o împrejurare de natură fizică, nu în adevăratul nostru sine lăuntric. Este o luptă continuă să nu dăm ascultare indispoziţiei care ia naștere ca rezultat al stării noastre fizice, însă nu trebuie să cedăm niciodată în faţa ei nici măcar pentru o clipă. Trebuie să ne apucăm de guler și să ne scuturăm zdravăn; atunci vom descoperi că putem să facem ceea ce credeam că nu suntem în stare să facem. Problema cu care suntem blestemaţi cei mai mulţi dintre noi este faptul că pur și simplu nu vrem. Viaţa creștină este o viaţă de curaj și fermitate spirituale puse în practică.
21 MAI
Să avem credinţa „iraţională” a lui Dumnezeu
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33).
Când ne uităm la aceste cuvinte ale lui Isus, ele ni se par imediat cele mai revoluţionare cuvinte care le-a fost dat urechilor omenești să le audă vreodată. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...” Chiar și aceia dintre noi care au cea mai duhovnicească gândire ar susţine tocmai opusul, spunând: „Dar trebuie să trăiesc; trebuie să câștig o anumită sumă de bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc.” Marea preocupare a vieţii noastre nu este Împărăţia lui Dumnezeu, ci cum vom avea grijă de noi înșine ca să trăim. Isus a inversat ordinea, spunându-ne să avem mai întâi o relaţie corectă cu Dumnezeu, făcând din asta principala preocupare a vieţii noastre în permanenţă, și să nu avem niciodată ca preocupare principală îngrijirea de alte lucruri ale vieţii.
„...nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră...” (6:25). Domnul nostru a subliniat că din perspectiva
Sa, este absolut iraţional să ne frământăm, îngrijorându-ne cu privire la cum vom trăi. Isus nu a
123


























































































   121   122   123   124   125