Page 160 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

Mine... Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.”
(Luca 14:26–27, 33).
Dacă relaţiile cele mai apropiate din viaţa unui ucenic sunt în contradicţie cu afirmaţiile lui Isus Hristos, atunci Domnul nostru ne cere ascultare imediată de El. Ucenicia înseamnă un devotament personal și înflăcărat faţă de o Persoană – Domnul nostru Isus Hristos. Există o diferenţă imensă între devotamentul faţă de o persoană și devotamentul faţă de niște principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză – El a proclamat un devotament personal faţă de El. A fi un ucenic înseamnă a fi un rob devotat, motivat de dragoste pentru Domnul Isus. Mulţi dintre cei care spunem că suntem creștini nu suntem cu adevărat devotaţi lui Isus Hristos. Nimeni de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus decât dacă Duhul Sfânt i-a dăruit-o. Noi putem să avem faţă de El admiraţie, respect și reverenţă, însă nu putem să Îl iubim prin propriile forţe. Singurul care Îl iubește cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt, și El este Cel care a „[turnat] în inimile noastre” însăși „dragostea lui Dumnezeu” (Romani 5:5). Ori de câte ori Duhul Sfânt vede un prilej de a-L proslăvi pe Isus prin tine, El va lua întreaga ta fiinţă și te va aprinde cu un devotament înflăcărat faţă de Isus Hristos.
Viaţa de creștin este o viaţă caracterizată de creativitate autentică și spontană. Așadar, un ucenic este supus aceleiași acuzaţii care I-a fost adusă lui Isus Hristos, și anume acuzaţia nestatorniciei. Însă Isus Hristos a fost întotdeauna statornic în relaţia Sa cu Dumnezeu, și un creștin trebuie să fie întotdeauna statornic în relaţia sa cu viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu statornic în urmarea unor doctrine stricte și riguroase. Oamenii se dedică unor doctrine proprii, iar Dumnezeu trebuie să îi smulgă din ideile lor preconcepute pentru ca ei să poată deveni devotaţi lui Isus Hristos.
3 IULIE
Concentrarea păcatului personal
„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate...” (Isaia 6:5).
Atunci când vin în prezenţa lui Dumnezeu, nu îmi dau seama că sunt păcătos într-un sens
nedefinit, ci devin conștient de starea mea și centrul atenţiei mele este îndreptat spre
concentrarea păcatului într-o zonă anume din viaţa mea. Un om spune cu ușurinţă: „O, da, știu că
160