Page 162 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuși.
Îngrijorarea duce întotdeauna la păcat. Noi avem tendinţa să credem că puţină neliniște și
îngrijorare nu fac altceva decât să arate cât de înţelepţi suntem de fapt, însă în realitate ele arată mai degrabă cât de nelegiuiţi suntem. Frământarea se naște din hotărârea noastră fermă de a da ascultare propriilor dorinţe. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată și nu a fost niciodată neliniștit, fiindcă scopul Său nu a fost niciodată să Își ducă la îndeplinire propriile planuri, ci să împlinească planurile lui Dumnezeu. Frământarea înseamnă nelegiuire pentru un copil de Dumnezeu.
Ţi-ai sprijinit sufletul nesăbuit pe ideea că împrejurările vieţii tale sunt prea dificile pentru Dumnezeu? Lasă-ţi la o parte toate părerile și speculaţiile și „[odihnește-te] la umbra Celui Atotputernic” (Psalmul 91:1). Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei frământa cu privire la niciun lucru care te preocupă. Toată frământarea și îngrijorarea noastră sunt cauzate de faptul că ne facem planuri fără Dumnezeu.
5 IULIE
Nu îţi face planuri fără Dumnezeu
„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra” (Psalmul 37:5).
Nu îţi face planuri fără Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu are un mod extraordinar de a ne da peste cap propriile planuri, atunci când nu am ţinut seama de El. Noi ne aducem singuri în împrejurări care nu au fost alese de Dumnezeu, și deodată realizăm că ne-am făcut planurile fără El – că nici măcar nu L-am considerat a fi un factor vital și activ în planificarea vieţii noastre. Și cu toate acestea, singurul lucru care ne va scuti chiar și de o posibilă îngrijorare este să facem din Dumnezeu factorul cel mai important în toate planurile noastre.
În problemele de natură spirituală, este ceva obișnuit să Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, însă avem tendinţa să credem că nu se cade și nu este necesar să Îl punem pe primul loc în problemele practice și de zi cu zi ale vieţii noastre. Dacă mi se pare că trebuie să ne luăm „înfăţișarea duhovnicească” înainte de a ne putea apropia de Dumnezeu, atunci nu ne vom apropia de El niciodată. Trebuie să venim așa cum suntem.
Nu îţi face planuri gândindu-te la rău. Oare chiar dorește Dumnezeu să ne facem planuri
fără a ţine seama de răul care ne înconjoară? „Dragostea... nu se gândește la rău” (1 Corinteni
162