Page 161 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

sunt păcătos”, însă când vine în prezenţa lui Dumnezeu, el nu poate să scape doar cu o afirmaţie atât de generală și nedefinită. Conștientizarea vinovăţiei noastre este concentrată asupra păcatului nostru specific și ne dăm seama, la fel ca Isaia, ce suntem cu adevărat. Acesta este întotdeauna semnul că un om se află în prezenţa lui Dumnezeu. Nu există niciodată un sentiment vag cu privire la păcat, ci o focalizare asupra concentrării păcatului într-un zonă personală și specifică a vieţii. Dumnezeu începe prin a ne face conștienţi de vinovăţia noastră tocmai în lucrul acela spre care Duhul Său a îndreptat atenţia cugetului nostru. Dacă ne vom preda Lui, recunoscând că suntem vinovaţi de păcatul respectiv, El ne va călăuzi spre punctul în care ne va putea descoperi vasta natură a păcatului din viaţa noastră. Acesta este modul în care Dumnezeu procedează întotdeauna cu noi când conștientizăm prezenţa Sa.
Această experienţă de direcţionare a atenţiei noastre spre concentrarea păcatului personal are loc în viaţa fiecărui om, de la cel mai mare sfânt până la cel mai mare păcătos. Când un om începe să urce scara experienţei, s-ar putea ca el să spună: „Nu știu unde am greșit”, însă Duhul lui Dumnezeu îi va semnala un lucru clar și specific. Faptul că Isaia a văzut sfinţenia Domnului l-a făcut să-și îndrepte atenţia asupra stării proprii de „un om cu buze necurate”. „Mi-a atins gura cu el și a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!»” (6:7). Focul purificator trebuia aplicat acolo unde fusese concentrat păcatul.
4 IULIE
Unul dintre marile „nu”-uri ale lui Dumnezeu
„...nu te frământa – frământarea îţi face doar rău” (Psalmul 37:8, NKJV).
A ne frământa înseamnă a deveni răvășiţi din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui: „Nu te frământa”, și cu totul altceva să ai o asemenea natură încât să nu poţi să te frămânţi. Este ușor să spunem: „Bizuie-te pe Domnul și așteaptă cu răbdare ajutorul Lui” (37:7, NKJV) până ce micul nostru univers este întors pe dos și suntem nevoiţi să trăim în confuzie și agonie la fel ca atâţia alţii. Mai este posibil să „ne bizuim” pe Domnul într-o asemenea situaţie? Dacă acest „nu” al lui Dumnezeu nu funcţionează aici, atunci el nu va funcţiona în nicio altă situaţie. Acest „nu” trebuie să funcţioneze atât în zilele noastre de dificultăţi și incertitudine, cât și în zilele noastre liniștite; altminteri el nu va funcţiona nicicând. Iar dacă nu va funcţiona în cazul tău specific, nu va
funcţiona în cazul nimănui. Faptul de a te bizui pe Domnul nu este condiţionat absolut deloc de
161