Page 174 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

19 IULIE
Supunerea celui credincios
„Voi Mă numiţi «Învăţătorul și Domnul», și bine ziceţi, căci sunt.” (Ioan 13:13).
Domnul nostru nu insistă niciodată să aibă autoritate asupra noastră. El nu spune niciodată: „Te vei supune Mie.” Nu, El ne lasă cu totul liberi să alegem – atât de liberi de fapt încât putem să-L scuipăm în faţă sau să-L dăm la moarte, așa cum au făcut alţii; și cu toate acestea, El nu va spune niciodată nici măcar un cuvânt. Însă odată ce viaţa Sa a fost creată în mine prin răscumpărarea Sa, recunosc instantaneu dreptul Său de autoritate absolută asupra mea. Aceasta este o stăpânire desăvârșită și reală, în care eu recunosc că „Vrednic ești, Doamne...” (Apocalipsa 4:11). Numai nevrednicia din mine este cea care refuză să se supună sau să se plece înaintea cuiva care este vrednic. Când întâlnesc pe cineva care este mai sfânt decât mine și nu îi recunosc vrednicia, nici nu ascult de ordinele sale pentru mine, acesta este un semn că propria nevrednicie îmi este scoasă la iveală. Dumnezeu ne învaţă folosindu-Se de acești oameni care sunt puţin mai buni decât noi; nu mai buni din punct de vedere intelectual, ci mai sfinţi. Și El continuă să ne înveţe astfel până ce ne vom supune de bunăvoie. Atunci întreaga atitudine a vieţii noastre este una de ascultare de El.
Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre, El ar deveni un simplu șef dur și ar înceta să mai aibă vreo autoritate reală. El nu insistă niciodată asupra ascultării, însă atunci când Îl vedem cu adevărat, Îl vom asculta numaidecât. Atunci El este cu ușurinţă Domn al vieţii noastre, și trăim în adoraţie faţă de El din zori și până-n noapte. Nivelul creșterii mele în har este revelat prin modul în care privesc ascultarea. Ar trebui să avem o perspectivă mult mai înaltă asupra cuvântului ascultare, salvându-l din mocirla lumii. Ascultarea este posibilă numai între oameni care se găsesc într-o relaţie de egalitate; asemenea relaţiei dintre tată și fiu, nu celei dintre stăpân și servitor. Isus a arătat această relaţie spunând: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). „...măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Fiul a fost ascultător în calitate de Răscumpărător al nostru, pentru că El era Fiul, și nu ca să devină Fiul lui Dumnezeu.
20 IULIE
Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu
„...cei ce se încred în Domnul... umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:31). 174