Page 175 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 175
Umblatul nu ne produce niciun fel de plăcere, și cu toate acestea el reprezintă testul tuturor calităţilor noastre constante și trainice. Să „umbli și să nu ostenești” reprezintă cea mai mare măsură posibilă a puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul unei persoane – „Ioan... pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»” (Ioan 1:35–36). În Biblie nu există nimic abstract sau obscur; totul este plin de viaţă și real. Dumnezeu nu spune: „Fii spiritual”, ci spune: „Umblă înaintea Mea...” (Geneza 17:1).
Când nu suntem sănătoși din punct de vedere fizic sau spiritual, întotdeauna căutăm plăceri în viaţă. În viaţa fizică, lucrul acesta duce la eforturile noastre de a imita lucrarea Duhului Sfânt; în viaţa emoţională, el duce la obsesii și la nimicirea moralităţii noastre; iar în viaţa spirituală, dacă insistăm să căutăm doar plăceri și să zburăm „ca vulturii” (Isaia 40:31), el va duce la nimicirea spiritualităţii noastre.
Faptul de a avea realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este condiţionat de vreo împrejurare sau vreun loc anume în care să ne aflăm, ci este condiţionat doar de hotărârea noastră de a-L păstra pe Domnul necurmat înaintea noastră. Problemele noastre apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa despre care vorbește psalmistul – „De aceea nu ne temem, chiar dacă...” (Psalmul 46:2) – o vom trăi și noi odată ce ne vom bizui pe adevărul realităţii prezenţei lui Dumnezeu, nu doar o simplă conștientizare a ei, ci o înţelegere a realităţii ei. Atunci vom exclama: „El a fost aici tot timpul!” În momentele critice din viaţa noastră este necesar să Îi cerem lui Dumnezeu călăuzire, însă nu ar trebui să fie necesar să spunem în mod constant: „O, Doamne, călăuzește-mă în cutare și în cutare lucru.” Bineînţeles că ne va călăuzi, și de fapt ne călăuzește deja! Dacă deciziile noastre de zi cu zi nu sunt în armonie cu voia Lui, El ne va atenţiona, aducând în inima noastră un sentiment de reţinere. Atunci va trebui să stăm în tăcere și să așteptăm călăuzirea prezenţei Sale.
21 IULIE
Poarta spre Împărăţie
„Ferice de cei săraci în duh...” (Matei 5:3).
Ferește-te să Îl percepi pe Domnul nostru doar ca pe un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un
învăţător, atunci El nu poate face nimic altceva decât să îmi producă frustrare, punând înaintea
175