Page 176 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 176
mea un standard pe care nu îl pot atinge. De ce mi-ar pune în faţă un ideal atât de înalt dacă îmi este absolut imposibil să îl ating? Aș fi mai fericit dacă nu aș cunoaște niciodată idealul. La ce bun să-mi spună să fiu ceva ce nu pot fi niciodată – să fiu „cu inima curată” (5:8), să fac mai mult decât sunt dator să fac sau să fiu întru totul devotat lui Dumnezeu? Eu trebuie să Îl cunosc pe Isus Hristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să însemne pentru mine altceva decât un ideal înalt care duce numai la deznădejde. Însă când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, știu că Isus Hristos nu a venit doar ca să mă înveţe – a venit ca să facă din mine ceea ce mă învaţă că ar trebui să fiu. Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate să pună în oricine aceeași natură de care a fost călăuzită viaţa Sa, și toate standardele pe care ni le dă Dumnezeu sunt bazate pe acea natură.
Învăţătura Predicii de pe Munte produce un sentiment al deznădejdii în omul firesc – întocmai efectul dorit de Isus. Câtă vreme avem impresia arogantă că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va îngădui să continuăm până când vom da pe faţă ignoranţa noastră, împiedicându-ne de vreun obstacol din drumul nostru. Abia atunci suntem dispuși să venim la El asemenea unor cerșetori și să primim de la El. „Ferice de cei săraci în duh...” Acesta este cel dintâi principiu din Împărăţia lui Dumnezeu. Temelia Împărăţiei lui Isus Hristos este sărăcia, nu posesiunile materiale; nu să luăm o decizie de a-L urma pe Isus, ci să avem un asemenea sentiment de nimicnicie absolută încât să recunoaștem în cele din urmă: „Doamne, nici măcar nu sunt în stare să fac asta.” Atunci Isus spune: „Ferice va fi de [tine]...” (5:11). Aceasta este poarta spre Împărăţie, și cu toate acestea ne ia atâta vreme să credem că într-adevăr suntem săraci! Cunoașterea sărăciei noastre este cea care ne aduce în locul potrivit în care Isus Hristos Își duce la îndeplinire lucrarea.
22 IULIE
Sfinţirea
„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră...” (1 Tesaloniceni 4:3).
Latura morţii. În procesul de sfinţire, Dumnezeu trebuie să Se ocupe de noi atât în ce privește moartea, cât și în ce privește viaţa. Sfinţirea presupune venirea noastră în locul morţii, însă mulţi dintre noi petrecem atât de mult timp acolo încât devenim morbizi. Întotdeauna se duce o luptă cumplită înainte ca sfinţirea să fie realizată – ceva dinăuntrul nostru se împotrivește cu îndârjire
cerinţelor lui Hristos. Când Duhul Sfânt începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, lupta începe
176
