Page 258 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

21 OCTOMBRIE
Impulsivitate sau ucenicie?
„Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufletește pe credinţa voastră preasfântă...” (Iuda 20).
În Domnul nostru nu exista nimic de natură impulsivă sau necuviincioasă, ci numai o tărie plină de calm, care Îl făcea să nu intre niciodată în panică. Cei mai mulţi dintre noi ne dezvoltăm creștinismul în conformitate cu natura noastră, nu în conformitate cu natura lui Dumnezeu. Impulsivitatea este o trăsătură a vieţii firești, iar Domnul nostru întotdeauna o ignoră, deoarece împiedică dezvoltarea vieţii unui ucenic. Privește cum Duhul lui Dumnezeu dă impulsivităţii un sentiment de reţinere, făcându-ne să ne simţim deodată stânjeniţi, lucru care ne determină să vrem imediat să ne justificăm. Impulsivitatea este acceptabilă în cazul unui copil, însă este dezastruoasă în cazul celor maturi – un adult impulsiv este întotdeauna o persoană răsfăţată. Impulsivitatea trebuie prelucrată prin disciplină, astfel încât să devină intuiţie.
Ucenicia este clădită în totalitate pe harul supranatural al lui Dumnezeu. Umblarea pe apă este un lucru ușor pentru cineva care are o temeritate impulsivă, dar umblarea pe uscat în calitate de ucenic al lui Isus Hristos este ceva cu totul diferit. Petru a umblat pe apă ca să meargă la Isus, dar „L-a urmat de departe” pe uscat (Marcu 14:54). Noi nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu ca să ţinem piept crizelor – natura umană și mândria ne sunt suficiente ca să facem faţă cu brio stresului și încordării. Însă este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăiești clipă de clipă și zi de zi o viaţă de credincios, înfruntând monotonia și ducând o viaţă obișnuită, neremarcată și ignorată ca ucenic al lui Isus. Avem întipărită în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu, însă nu este așa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obișnuite ale vieţii și sfinţi pe străzile obișnuite, în mijlocul unor oameni obișnuiţi – iar asta nu se învaţă în cinci minute.
22 OCTOMBRIE
Mărturia Duhului
„Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru...” (Romani 8:16). 258