Page 265 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).
Perspectiva modernă asupra morţii lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din compasiune faţă de noi. Cu toate acestea, perspectiva Noului Testament este că El a luat păcatul nostru asupra Lui nu datorită compasiunii, ci datorită identificării Sale cu noi. El a fost „făcut păcat...”. Păcatele noastre sunt înlăturate datorită morţii lui Isus, și singura explicaţie pentru moartea Lui este ascultarea Sa de Tatăl Său, nu compasiunea pentru noi. Noi suntem acceptabili înaintea lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat, nici pentru că am promis să renunţăm la anumite lucruri, ci datorită morţii lui Hristos, și pentru niciun alt motiv. Noi spunem că Isus Hristos a venit ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu ca Tată iubitor, însă Noul Testament spune că El a venit ca să „[ridice] păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Iar revelarea lui Dumnezeu ca Tată este făcută numai celor care L-au cunoscut Isus ca Mântuitor. Când Se adresa lumii, Isus Hristos nu vorbea niciodată despre Sine ca despre Cineva care Îl revelează pe Tatăl, ci spunea în schimb că El este o piatră de poticnire (vezi Ioan 15:22–24). Cuvintele din Ioan 14:9, unde Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”, au fost adresate ucenicilor Săi.
Noul Testament nu spune nicăieri că Isus Hristos a murit pentru mine, și astfel eu sunt cu totul izbăvit de pedeapsă. Ceea ce Noul Testament spune însă este că „El a murit pentru toţi” (2 Corinteni 5:15) – nu: „El a murit în locul meu” – și că prin identificarea cu moartea Lui, pot să fiu eliberat de păcat și să primesc în dar însăși neprihănirea Sa. Substituirea despre care vorbește învăţătura Noului Testament are două aspecte: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Învăţătura nu este Hristos pentru mine decât dacă sunt hotărât să Îl las pe Hristos să ia chip în mine (vezi Galateni 4:19).
30 OCTOMBRIE
Credinţa
„Și, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui...” (Evrei 11:6).
Credinţa în opoziţie cu raţiunea înseamnă entuziasm eronat și îngustime de orizont, iar raţiunea în
opoziţie cu credinţa demonstrează o bizuire eronată pe judecată ca temelie a adevărului. Viaţa de
credinţă aduce aceste două elemente într-o relaţie corectă. Raţiunea și credinţa sunt la fel de
265