Page 267 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 267

intensă, având la bază doar puţină experienţă, care conţinea atât sentiment, cât și credinţă, și era plină de lumină și frumuseţe. După aceea Dumnezeu Și-a retras binecuvântările conștiente ca să te înveţe să „[umbli] prin credinţă” (2 Corinteni 5:7). Iar acum ești mult mai de preţ pentru El decât erai în zilele tale de desfătare conștientă datorită mărturiei tale extraordinare.
Prin însăși natura sa, credinţa trebuie să fie pusă la încercare. Iar adevărata încercare a credinţei nu stă în faptul că ne este greu să ne încredem în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să lăsăm caracterul lui Dumnezeu să se arate demn de încredere la nivelul intelectului nostru. Credinţa pusă în practică trebuie să experimenteze momente de izolare absolută. Să nu confunzi niciodată încercarea credinţei cu disciplina obișnuită a vieţii, fiindcă o mare parte din ceea ce numim noi încercarea credinţei este rezultatul inevitabil al faptului că trăim. Credinţa, conform învăţăturii Bibliei, este credinţa în Dumnezeu care se opune oricărui lucru aflat în contradicţie cu El – o credinţă care spune: „Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu orice ar face El.” Cea mai minunată și mai măreaţă exprimare a credinţei din întreaga Biblie este următoarea: „Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El” (Iov 13:15, NTR).
267
































































































   265   266   267   268   269