Page 266 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 266

diferite una de alta cum sunt viaţa firească și cea duhovnicească, sau cum sunt impulsivitatea și inspiraţia. Nimic din ce a spus vreodată Isus Hristos nu este bazat pe raţiune, însă este bazat pe revelaţie și este desăvârșit, pe când raţiunea lasă de dorit în acest aspect. Cu toate acestea, credinţa trebuie să fie testată și încercată înainte de a deveni reală în viaţa ta. „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre [bine]...” (Romani 8:28), astfel încât orice s-ar întâmpla, puterea transformatoare a providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa desăvârșită în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, fiindcă scopul lui Dumnezeu este să vegheze la înfăptuirea acestei credinţe desăvârșită în copiii Săi.
Pentru orice detaliu al vieţii raţionale, există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem dovedi în experienţa practică ceea ce credem noi că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu extraordinar de activ care întotdeauna Îl pune pe Isus Hristos pe primul loc. Viaţa de credinţă spune: „Doamne, Tu ai spus cutare lucru; el pare iraţional, dar voi păși cutezător, având încredere în Cuvântul Tău” (de exemplu, vezi Matei 6:33). Transformarea credinţei intelectuale într-un bun personal implică întotdeauna o luptă, nu doar câteodată. Dumnezeu ne aduce în anumite împrejurări ca să ne educe credinţa, fiindcă natura credinţei este să facă obiectul credinţei noastre foarte real pentru noi. Înainte de a-L cunoaște pe Isus, Dumnezeu este pentru noi un simplu concept, și nu putem avea credinţă în El. Însă după ce Îl auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9), imediat avem ceva real, iar credinţa noastră este fără margini. Credinţa înseamnă că persoana în întregime este într-o relaţie corectă cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Hristos.
31 OCTOMBRIE
Încercarea credinţei
„dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, ...nimic nu v-ar fi cu neputinţă” (Matei 17:20).
Noi avem ideea că Dumnezeu ne răsplătește pentru credinţa noastră, și e posibil să se întâmple acest lucru în faza de început. Însă noi nu dobândim nimic prin credinţă – credinţa ne aduce în relaţia corectă cu Dumnezeu și Îi dă lui Dumnezeu ocazia să lucreze. Cu toate acestea, Dumnezeu trebuie deseori să spulbere experienţa ta de credincios al Său pentru a te aduce în legătură directă cu El. Dumnezeu dorește să înţelegi că este vorba de o viaţă de credinţă, nu de delectare
sentimentală datorită binecuvântărilor Sale. La început, viaţa ta de credinţă a fost foarte îngustă și
266



























































































   264   265   266   267   268