Page 284 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 284

mai puternic decât are Dumnezeu. Dumnezeu într-adevăr iartă, însă această iertare L-a costat o inimă zdrobită de durere din pricina morţii lui Hristos. Marele miracol al harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, și numai moartea lui Isus Hristos este cea care face posibil ca natura divină să ierte fără ca astfel să se dezică pe sine. Este o absurditate să spunem că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Odată ce am devenit conștienţi de păcatul nostru, nu vom mai spune vreodată așa ceva. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvar – nimic mai puţin decât atât! Dragostea lui Dumnezeu este înfăţișată pe Cruce și nicăieri altundeva. Singurul temei în care Dumnezeu mă poate ierta este Crucea lui Hristos. Acolo este satisfăcută conștiinţa Lui.
Iertarea nu înseamnă doar că sunt salvat de la iad și că am fost pregătit pentru cer (nimeni nu ar accepta o asemenea iertare). Iertarea înseamnă că sunt iertat ca să intru într-o relaţie nou creată prin care mă identific cu Dumnezeu în Hristos. Miracolul răscumpărării este că Dumnezeu mă transformă pe mine, cel nelegiuit, după standardul lui Dumnezeu Însuși, Cel Sfânt. El face lucrul acesta punând în mine o natură nouă, natura lui Isus Hristos.
20 NOIEMBRIE
Iertarea lui Dumnezeu
„În El avem... iertarea păcatelor...” (Efeseni 1:7).
Ferește-te să ai o perspectivă plăcută asupra lui Dumnezeu ca Tată: Dumnezeu este atât de bun și iubitor încât bineînţeles că ne va ierta. Această idee, bazată exclusiv pe sentimente, nu este de găsit nicăieri în Noul Testament. Singurul temei în care Dumnezeu ne poate ierta este tragedia imensă a Crucii lui Hristos. A pune iertarea noastră pe orice altă temelie este o blasfemie inconștientă. Singura bază în care Dumnezeu poate să ne ierte păcatul și să ne readucă în harul Său este Crucea lui Hristos. Nu există nicio altă cale! Preţul iertării, care este atât de ușor de acceptat pentru noi, a fost agonia de la Calvar. Nu ar trebui să primim niciodată printr-o credinţă simplă iertarea de păcat, darul Duhului Sfânt și sfinţirea noastră, iar apoi să uităm preţul imens pe care l-a plătit Dumnezeu ca noi să avem parte de toate acestea.
Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Hristos. Ca să ierte păcatul, și să rămână totuși un Dumnezeu sfânt, Dumnezeu trebuia să plătească acest preţ. Să nu accepţi niciodată o anumită perspectivă asupra lui Dumnezeu ca Tată dacă ea scoate din
ecuaţie ispășirea. Adevărul revelat al lui Dumnezeu este că fără ispășire, El nu poate oferi iertarea
284


























































































   282   283   284   285   286