Page 66 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 66
nespus de minunată.
16 MARTIE
Stăpânul va judeca
„Căci toţi trebuie să ne înfăţișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos...” (2 Corinteni 5:10).
Pavel spune că toţi, predicatori și alţi oameni deopotrivă, „trebuie să ne înfăţișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”. Însă dacă vei învăţa aici și acum să trăiești sub cercetarea luminii curate a lui Hristos, judecata ta finală nu îţi va duce decât bucurie când vei vedea lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu în tine. Trăiește în permanenţă aducându-ţi aminte de scaunul de judecată al lui Hristos și umblă în cunoașterea sfinţeniei pe care ţi-a dăruit-o El. Tolerarea unei atitudini greșite faţă de cineva te face să urmezi duhul diavolului, oricât de evlavios ai fi. Dacă judeci pe cineva prin prisma firii pământești, acest lucru nu face altceva decât să slujească scopurilor iadului în tine. Scoate la lumină lucrul acela fără întârziere și mărturisește: „O, Doamne, am fost vinovat în situaţia respectivă.” Dacă nu faci asta, inima ta se va împietri întru totul. Una dintre pedepsele păcatului este faptul că ajungem să îl acceptăm. Nu numai că Dumnezeu pedepsește pentru păcat, ci păcatul se stabilește în cel păcătos și își cere birul. Oricât de mult te-ai lupta sau te-ai ruga, nu vei putea înceta să faci anumite lucruri, iar pedeapsa păcatului este faptul că ajungi treptat să te obișnuiești cu el, până când în cele din urmă nici măcar nu mai conștientizezi că este păcat. Nicio putere, cu excepţia puterii izvorâte din umplerea cu Duhul Sfânt, nu poate să schimbe sau să împiedice consecinţele inerente ale păcatului.
„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină...” (1 Ioan 1:7). Pentru mulţi dintre noi, a umbla în lumină înseamnă a umbla în conformitate cu standardul pe care l-am stabilit pentru o altă persoană. Cea mai distrugătoare atitudine a fariseilor pe care o manifestăm noi astăzi nu este ipocrizia, ci atitudinea care se naște din faptul că trăim în mod inconștient o minciună.
17 MARTIE
Ţelul principal al slujitorului
66