Page 68 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

Dumnezeu asupra lui? (1 Corinteni 6:19). Dumnezeu a făcut ca Fiul Său să ia chip în mine prin procesul sfinţirii, despărţindu-mă de păcat și făcându-mă sfânt în ochii Săi (vezi Galateni 4:19). Însă eu trebuie să încep să-mi transform viaţa firească în viaţă duhovnicească prin ascultarea de El. Dumnezeu ne îndrumă până și în cele mai mici detalii ale vieţii. Iar când El te face să conștientizezi păcatul, nu „[întreba] pe niciun om”, ci curăţește-te de el numaidecât (Galateni 1:16). Păstrează-te curat în umblarea ta de zi cu zi.
Eu trebuie să mă curăţesc de toată murdăria din trupul și duhul meu până când amândouă se armonizează cu natura lui Dumnezeu. Este cugetul duhului meu într-o armonie desăvârșită cu viaţa Fiului lui Dumnezeu în mine sau sunt eu răzvrătit și îndărătnic în cugetul meu? Îngădui eu ca gândirea lui Hristos să ia chip în mine? (vezi Filipeni 2:5). Hristos nu a vorbit niciodată despre dreptul Său asupra Sa, ci întotdeauna a manifestat o vigilenţă lăuntrică de a-Și ţine duhul neîncetat în supunere faţă de Tatăl Său. Eu, de asemenea, am responsabilitatea de a-mi ţine duhul în armonie cu Duhul Său. Iar când fac lucrul acesta, Isus mă ridică treptat la nivelul în care a trăit El – un nivel de supunere desăvârșită faţă de voia Tatălui Său – unde nu mai acord niciun fel de atenţie vreunui alt lucru. Duc eu până la capăt o astfel de sfinţire în frica de Dumnezeu? Lucrează Dumnezeu în viaţa mea și încep oamenii să-L vadă tot mai mult pe Dumnezeu în mine?
Tratează cu toată seriozitatea dedicarea ta faţă de Dumnezeu și înlătură cu bucurie orice alte lucruri. Pune-L pe Dumnezeu literalmente pe primul loc în viaţa ta.
19 MARTIE
Viaţa de credinţă a lui Avraam
„...a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8).
În Vechiul Testament, relaţia unui om cu Dumnezeu era văzută în funcţie de măsura despărţirii din viaţa acelui om. Această despărţire este manifestată în viaţa lui Avraam prin despărţirea de ţara sa și de familia sa. Când ne gândim la despărţire astăzi, nu avem în vedere o despărţire ad litteram de acei membri ai familiei care nu au o relaţie personală cu Dumnezeu, ci o despărţire de natură mentală și morală faţă de punctele lor de vedere. La asta Se referea Isus Hristos în Luca 14:26.
A trăi o viaţă de credinţă înseamnă să nu știi niciodată încotro vei fi călăuzit. Înseamnă însă
să Îl iubești și să Îl cunoști pe Cel care te călăuzește. Este literalmente o viaţă de credinţă, nu una
bazată pe înţelegere și raţiune – o viaţă bazată pe cunoașterea Celui care ne cheamă să mergem.
68