Page 73 - Raport CNFIS 2015
P. 73
Astfel, în septembrie 2015 CNFIS a propus ca sumele repartizate până în acel moment în afara formulei de finanţare să fie considerate în totalitate deschideri în avans din fondul de dezvoltare instituțională (FDI) şi din fondul pentru situații speciale (FSS), iar propunerile de repartizare a FDI să urmărească o serie de principii de finanţare (conform propunerii CNFIS privind metodologia de repartizare a fondului pentru FDI), finanţarea cazurilor particulare/specifice unei universităţi urmând să se realizeze din FSS, pe baza unei solicitări fundamentate a universităţii. Având în vedere perspectiva suplimentării fondurilor pentru învățământul superior prin rectificare bugetară la finele anului 2015, CNFIS a propus menținerea ponderilor pe componente a finanțării instituționale și ca rezolvarea situaţiilor speciale de la nivelul universităţilor, privind diferenţele existente între sumele repartizate pentru anul 2015 faţă de cele finale ale anul 2014, să ţină cont şi de influenţele determinate de modificarea numărului de studenţi şi de procentele foarte diferite de repartizare pe universităţi a finanţării instituţionale (în afara formulei de finanţare), realizate în anul 2014, comparativ faţă de media de la nivel naţional. Pentru această situație Consiliul reiterează importanţa realizării unei analize mai detaliate a dinamicii (pe ultimii 3-4 ani) privind repartizarea pe universităţi a finanţării instituţionale (FI), corelată cu cheltuielile efectuate (conform execuţiei bugetare) şi a măsurilor luate de universităţi în implementarea unor soluţii de redresare, în special în cazul universităţilor care au beneficiat în anii precedenţi de o repartizare a unui procent semnificativ din FI pentru FDI/FSS (în vederea acoperirii diferenţelor anuale în finanţare). Această propunere reia menţiunile realizate în mai multe rânduri de CNFIS (v. şi Raportul public anual pentru anul 2014, respectiv pentru anul 2013 şi 2012). TABELUL 3.6 — STRUCTURA FONDURILOR BUGETARE PENTRU FINANŢAREA INSTITUŢIONALĂ A UNIVERSITĂŢILOR DE STAT (2014–2015) Subcomponente 2013 2014 2015 Finanțarea de bază (FB) 73,50% 73,50% 73,50% Finanțarea suplimentară (FS) 25,50% 25,50% 25,50% Finanțarea suplimentară bază pe excelență (FSE) 25,00% 25,00% 25,00% Finanțarea preferențială a programelor de studii de master și 0,00% 0,00% 0,00% doctorat în științe și tehnologii avansate, a programelor în limbi de din care: circulație internațională și a doctoratelor în cotutelă (FSEP) 0,00% 0,00% 0,00% Creșterea capacității instituționale și a eficienței manageriale (FSCM) Asumarea de către instituțiile de învățământ superior a unui rol 0,50% 0,50% 0,50% activ la nivel local și regional (FSL) Dezvoltare instituțională 1,00% 1,00% 1,00% Total Finanţare instituţională 100% 100% 100% (fără fondul pentru granturi doctorale şi fondul pentru situaţii speciale) Sursa: CNFIS. III.3. Finanţarea granturilor doctorale Conform OM nr.3888/2015, fondurile alocate universităților pentru granturile de doctorat (exceptând bursele studenților doctoranzi, care au fost alocate din fondul de burse) au cuprins în anul 2015 un total de 240.696.610 lei. Structura granturilor doctorale a fost fundamentată de către CNFIS pe baza unei analize a costurilor potrivit reglementărilor legale – Legea educației naționale nr. 1/2011 (îndeosebi art.160, alin.2, art.193, alin.5 și art.219, alin.2) și H.G. nr. 681/2011, privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat. Prin Metodologia CNFIS, structura grantului doctoral a fost ajustată cu coeficienţi corespunzători pe domenii disciplinare şi profesionale ale doctoratului și nu a făcut apel în finanțarea studiilor de doctorat la conceptele de student echivalent și student echivalent unitar. Dat fiind faptul că bursele studenților doctoranzi au fost acoperite din fondul de burse alocat separat, în grantul doctoral au fost cuprinse salarizarea conducătorului de doctorat și cea a membrilor comisiei de îndrumare, costurile programului de pregătire, bazat pe studii avansate, și ale programului de pregătire suplimentar, fonduri pentru cercetare (diferențiate pe patru domenii de finanțare) și regia școlii doctorale, iar sumele calculate pentru aceste 73
   68   69   70   71   72   73   74   75   76   77   78