Page 116 - FOTBAL PAGINI ISTORIE 1909-2002
P. 116
Fotbal
și 1936. După 1940, se retrage, din motive de gol) care, la 4 decembrie 1997, a întâlnit, la
sănătate, din activitatea fotbalistică, predând Marsilia, selecționata lumii, cu ocazia stabilirii
ștafeta unui alt bun conducător timișorean, dr. grupelor Turneului final al CM din 1998. Din toamna
l
Coriolan Baran. Persona itate complexă, a activat anului 1997, este și antrenor secund al echipei
multă vreme ca avocat, a fost deputat în anii 1933- „Steaua”, având la activ, cu formația militară, un
1934, șeful Administrației Financiare a Timișoarei număr de 414 meciuri în Divizia A și 103 goluri
(1930-1931) și viceprimar al Timișoarei, în 1935. marcate, fiind declarat la finele anului 1999
Retragerea sa din fotbal a coincis, nu întâmplător, și golgeter al fotbalului românesc. Din anul 2000, s-a
cu declinul competițional, apoi cu dispariția de pe transferat la FC „Național”, echipă la care a devenit
scena divizionară a marelui club timișorean care a și antrenor, până în 2001, când a plecat în Panama
fost „Ripensia”. ca secund, la echipa națională antrenată de Mihai
Stoichiță. Reve nind în țară, a preluat conducerea
L|C|TU{, MIHAI MARIUS tehnică a Oțelului Galați reușind, ca antrenor
(1964), n. la Brașov. Activitatea principal, rezultate spectacu oase. Din 2002, este
l
fotbalistică a început-o la FC antrenor la FC Brașov. Maestru emerit al sportului.
Brașov, în 1977, unde a fost
legitimat. În 1983, după o afir - L|PU{NEANU, JEAN (1908-1994), n. la București.
mare timpurie în echipa națio - Jurist. Primii pași în fotbal i-a
nală de juniori, este transferat făcut la juniorii clubului
la „Steaua”, formație în cadrul „Venus” Bucu rești, în 1927.
căreia își pune în valoare talentul și calitățile Promovează în echipa de
fotbalistice deosebite: viteză, dribling derutant, seniori, în 1928, după care
putere de percuție și un dezvoltat simț al golului. Cu itinerarul său fotbalistic
„Steaua” reușește să colecționeze un impresionant cuprinde: „Banatul” Timișoara,
„buchet” de performanțe: 10 titluri de campion 1928-1929, „Sportul
național, în 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, Studențesc” București, 1929-
1995, 1996, 1997 și 1998, șapte trofee ale Cupei 1930, din nou „Venus”, 1931-
României, în 1985, 1987, 1988, 1989, 1996, 1997 și 1935, formație cu care câștigă două ediții de CN, în
1999, câștigarea CCE la Sevilla, în 1986, marcând 1932 și 1934. De 10 ori internațional A, a apărat
unul din cele două goluri care au semnat victoria poarta primei reprezentative la CM din Uruguay, în
„Stelei”, cucerirea Supercupei Euro pei, în 1987, 1930 și la Balcaniada de la Belgrad, din 1932. A
finalist în Cupa Intercontinentală, în 1986 și în CCE, abandonat fotbalul competițional în 1938 de la
în 1989. A făcut parte din „națio nala” României „Rapid” București. În 1942-1943 a îndeplinit funcția
care a participat la Turneul final al CM din Italia, în de an trenor al echipei naționale, pe care a condus-
1990, înscriind două din cele patru goluri ale o în trei întâlniri cu Germania, Slovacia și Croația.
reprezen tativei noastre. Până la finele anului 1998, După război, a continuat activitatea de antrenor,
a îmbrăcat de 84 de ori tricoul națio nalei, pentru ocupân du-se de pregătirea divizionarelor
care a marcat 13 goluri. Începând din toamna „}esătoria” Pitești, în eșa onul secund, „{tiința”
l
anului 1990, s-a transferat ca jucător profesio nist în Timișoara, „Jiul Petro șani” și „Dinamo” Pitești, în
Italia, la „Fiorentina”, după care, în 1991, a trecut la primul eșalon. Între anii 1965-1966 a funcționat ca
echipa spaniolă „Oviedo”. A revenit în țară, în 1993, antrenor federal. Prezent și în literatura tehnică de
luându-și locul pe extremă la „Steaua”, dar și în specialitate, a publicat Jocul și antrenamentul
echipa nați onală, fiind unul din principalii artizani ai portarului, prima carte de acest gen și, în calitate
calificării primei reprezentative la Turneul final din de coautor, lucrarea Fotbal. Jocul colectiv. După
Anglia, în 1996, și la Turneul final al CM din Franța 1970 și până în ultimii ani ai vieții s-a dedicat
– 1998, la ambele participând ca jucător. A făcut activității juridice, fiind un apreciat avocat. Membru
parte din reprezentativa Europei (a marcat și un de onoare al FRF.