Page 119 - FOTBAL PAGINI ISTORIE 1909-2002
P. 119

FOTBAL ISTORIE




                                de  seniori.  Într-un  clasament  întâi în cadrul echipei naționale de juniori UEFA ’87,
                                original  al  longevității  în    devenind apoi titular în prima formație dinamovistă,
                                rândurile  trico orilor  ocupă    cu care câștigă campionatul și Cupa României, în
                                               l
                                locul  al  II-lea  (după  Hagi),  cu  1989-1990.  Cu  aceeași  echipă  ajunge  până  în
                                14 ani, 2 luni și 12 zile. Maestru  semifi nalele    Cupei    Cupelor,    în  1990.  Fotbalist
                                emerit al sportului.              talen tat, a
                                LUPA{, IOAN (1914-1981), n.       îndeplinit  cu  mult  succes  rolul  mijlocașului  de
                                la  Arad.  Diplo mat  în  Drept  și  sprijin  atât  în  echipa  sa  de  club,  cât  și  în  prima
                                științe economice. În 1928 s-a    reprezen tativă a țării, al cărei tricou l-a îmbrăcat de
              legitimat la „Olimpia” Arad. În 1933, s-a transferat  74 de ori, cu șase goluri marcate până la 1 martie
              la CAM București și după un an revine la Arad, de   2000.  A  făcut  parte  din  „naționala”    care  a
              astă dată sub culorile „Gloriei”, formație în care a  participat  la  turneul  final  al  CM  din  Italia  (1990),
              evoluat  până  în  1938.  În  1938-1939,  joacă  la  jucând      trei      meciuri      și      un
              „Tricolor”  CFPV  Ploiești,  cu  care  pro movează  în  total de 300 minute. De asemenea, a fost prezent și
              Divizia  A,  după  care  se  transferă  la  „Venus”  la  „mondialul”  american  din  1994.  Din  toamna
              București, unde activează între anii 1939-1943. În  anului 1990, a devenit jucător profesionist, activând
              unsprezecelea de bază al „negrilor” câștigă un titlu  în  Ger mania,  la  formația  din  prima  ligă  „Bayer
              de  campion  național,  în  1939-1940.  În  peri oada  Leverkusen”, de  unde  a  trecut,  din  1996,  la  „VFL
              1943-1947, joacă la FC Ploiești, iar în ultima parte  1900  Borussia”  Monchengladbach.  În  1998  a
              a activității sale ca jucător, între 1947-1950, a fost  revenit în țară optând pentru echipa sa de suflet,
              component al formației bucu reștene BNR. Jucător    „Dinamo”  București,  cu  care  câștigă  campionatul
              dotat  cu  excepționale  calități  fizice,  cu  o  bună                național  și  Cupa  României,
              orientare tactică și posesor al unui șut necruțător,                   ediția  1992-2000.  Pentru  o
              s-a impus atât în marea echipă a „Venusului”, cât și                   scurtă  perioadă  de  timp,  în
              în cea reprezentativă, în care a fost selecționat de                   anul 2000 va juca în Turcia la
              opt  ori.      În  1952,  paralel  cu  obligațiile  pe  plan           Bursaspor,  după  care,  în
              profesional, a activat și ca antrenor. Astfel, în 1952                 același  an,  va  reveni  la
              și  1953,  s-a  ocupat  de  pregătirea  echipei                        „Dinamo”.  S-a  retras  de pe
              „Electromag netica” București, iar între 1954-1965                     gazon  în  2001  devenind
              s-a  aflat  ade seori  la  conducerea  tehnică  a                      vicepreședinte  al  Asocia ției
              divizionarei A „Pro gresul” București. Trei ani apoi,  Fotbaliștilor amatori și nonamatori, AFAN. Maestru
                                între  1965-1967,  a  îndeplinit  emerit al sportului.
                                funcția  de  vicepreședinte  al
                                FRF.  Din  1967  s-a  retras  din  MACRI, DUMITRU (1931), n. la București. Inginer
                                munca  de  antrenor,  activând    meca nic. Antrenor. A început activi tatea fotbalistică
                                pe plan obștesc ca membru în      în  carti erul  copilăriei,  Dudești,  fiind  legiti mat,  în
                                Colegiul central al antrenorilor  1947, la „Flacăra Roșie”. După doi ani s-a tran sferat
                                și  președinte  al  Colegiului  de  la „Rapid” București, echi pă în care s-a afirmat ca
                                antrenori al Capitalei.
                                                                  jucător  până  la  retragerea  de  pe  gazon,  în  1964.
                                                                  Apărător  de  mare  angajament,  combativ  aproape
                                LUPESCU,  ANGELO  IONU}
              (1967),  n.  la  București.  S-a  format  ca  jucător  la  până  la  sacri ficiu,  devotat  clubului  feroviar.  A
              Centrul  de  fotbal  al  clubului  „Dinamo”.  Fiu  al  evoluat  de  10  ori  în  prima  reprezentativă.  Ca
              internaționalului  rapidist  Nicolae  Lupescu  (21  antrenor,  s-a  ocupat  de  for mația  de  tineret  a
              selecții  în  echipa  națională,  participant  la  turneul  clubului „Rapid”, între 1964-1966, apoi de cea de
              final al CM din Mexic, din 1970), s-a remarcat mai  juniori între 1968-1969. Doi ani, în 1969 și 1970, i-
   114   115   116   117   118   119   120   121   122   123   124