Page 135 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 135

ceva despre actualul rector s-a declanşat după multe
                         întâmplări despre care am luat treptat cunoştinţă dar

                         nu mă formalizam prea mult gândind că poate are o

                         tactică cu ajutorul căreia va plăti celor vinovaţi.
                         Acest imbold s-a dezlănţuit în momentul în care a

                         fost organizată aşa zisa aniversare a 80 de ani de la

                         înfiinţarea ANEFS. Gh. Cişmaş a alcătuit o comisie
                         formată printre alţii, din Ion Sabău (coordonator),

                         T. Roibu  şi alţii. Aceasta în timp ce alţii au fost

                         uitaţi cu bună  ştiinţă. Organizată prost încă de la
                         deschidere încât preşedintele Ion Iliescu nu şi-a dat

                         seama pe moment care este de fapt rectorul : Gh.

                         Cişmaş sau Ion Sabău aflat, de ce oare, în dreapta
                         lui.

                                   Am refuzat să iau parte la o asemenea

                         manifestare pentru că nu am dorit să stau lângă
                         duşmanii mei (şi ai lui), pentru a nu le da satisfacţia

                         că au învins până la urmă.


                                   Acum în încheierea acestui capitol câteva

                         cuvinte şi despre rectorul în funcţie mai ales că, aşa

                         cum am  mai spus  sunt destui cei care îl contestă.
                         Gh. Cişmaş rămâne în ANEFS în 1971 ca asistent.

                         După 1996 obţine postul de conferenţiar cât  şi pe

                         cel de profesor şi rapid pe cel de doctor. A fost un
                         bun practicant al luptelor greco-romane şi antrenor.

                         Dar peste toate el a fost un activist de partid

                         convins şi care a ajuns repede la funcţia de secretar.
                         Desigur, chiar dacă socotim că acest lucru nu este





                                                              133
   130   131   132   133   134   135   136   137   138   139   140