Page 84 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 84

în persoana prof. univ. dr. Leon Teodorescu. După
                         ştiinţa mea numai doi români, cadre didactice au

                         făcut doctoratul în educaţie fizică şi sport inainte de

                         1990. Unul a fost cel numit mai sus ( doctorat la
                         Leipzig)  cel de-al doilea, profesorul  universitar

                         Constantin Bucur (Liege, Belgia). Cum au ajuns cei

                         doi să facă doctoratul în acei ani numai ei  şi
                         partidul  ştiu. Cert este că nu au obţinut până în

                         1990 dreptul de a conduce doctoratul, adică atâta

                         timp cât această formă de perfecţionare n-a existat
                         în  ţară. La facultatea de pedagogie au obţinut

                         doctoratul mulţi absolvenţi ai ANEFS  străini aşa

                         cum am  mai spus, primind titlul de doctor în
                         pedagogie, specialitatea educaţie fizică  şi sport.

                         După 1990, unii profesori  români au putut face

                         doctoratul în continuare la facultatea de pedagogie
                         sub îndrumarea profesorului I. Cerghit. Odată cu

                         înfiinţarea doctoratului în educaţia fizică şi sport în

                         cadrul ANEFS (1991) au primit dreptul de a
                         îndruma teze de doctorat Leon Teodorescu şi Mihai

                         Epuran care au  ˝şcolit˝ multe cadre didactice din

                         ANEFS şi de aiurea. Apoi au  devenit îndrumători
                         Gh. Cârstea, Ion Bota, Ad. Dragnea, T. Ardelean.

                         Aceştia şi apoi alţii, printre care şi Ion Sabău, tot

                         mai mulţi după cum reuşeau să convingă pe cei din
                         minister, au primit dreptul de a conduce doctoratul.

                         Doctorantura a adus  cu ea pentru îndrumători,

                         probabil nu pentru toţi, prilejul de a obţine câştiguri
                         nemeritate, mai ales cu  ocazia colocviilor  de





                                                              82
   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89