Page 32 - 1-60

Cătălina Popescu-Chiselet
-32-

Tânguire

Mai ieri am fost mlădiță, ramură și floare,
zâmbeam, cântam, mă desfătam în soare.
Mă clatin azi, iar trupul mi-e gârbov, mă doare,
mă tângui precum Iov - un om fără vigoare.

Tot sângele din vene, când curge - obosește,
privirea-mi de-altă dată, nici ea nu mai sclipește.
Iar pașii di-nainte, eu nu mai pot să-i fac,
doar plâns și tânguială… și trebuie să tac.

Eu tac - și-am să păstrez doar zâmbetul pe buze,
iar celor din-prejuru-mi, găsesc să le cer scuze.
Mă tângui și mă vaiet, de durere sunt năucă,
Doamne, nu-i da omului cât poate el să ducă!