Page 16 - VALAHIA NR
P. 16
pag. 16 biografii
Biografia unui dictator
Cum a fost ziua nunții lui Nicolae
Ceauşescu... Naș - primul dezertor
român din al doilea Război Mondial
garnizoană din oraşul
Târgovişte. Nu asta scrie
pe actul de căsătorie nr.
2592/947, dar orişicât. Se
spune că, pentru
comuniştii mai tineri, era
în vigoare un ordin
informal dat de Ana
Pauker, devenită mai
bigotă spre bătrâneţe,
potrivit căruia un activitst
trebuia să se căsătorească
– de preferinţă, cu o
activistă –, să ducă o viaţă
curată, sănătoasă şi să nu
facă de râs Partidul. Dar
poate că ar fi nedrept ca o
Căsătorie fără popă drept patron spiritual al căsătorie, sacră prin însăşi
căsniciei ce avea să
Marţi, 23 decembrie înceapă. existenţa ei, să fie limitată,
1947. Nicolae Ceauşescu În sală aşteaptă să-şi chiar şi de istoriografia cea
mică, de ziar, la un simplu
şi Elena Petrescu stau, legalizeze relaţia şi Maria ordin potenţial al unei
unul lângă altul, timoraţi, şi Manea Mănescu, şi bătrâne doamne cu vizite
dar fermi, în faţa ofiţerului Paula şi Grigore Preoteasa. multe. Întâmplător, oricine
Stării Civile din Bucureşti. Peste o săptămână, regele poate iubi. Chiar şi
El e deputat de Olt deja de Mihai I al României va dictatorii. Mai ales ei.
mai bine de un an. Ea e semna actul de abdicare şi- Regele şi „Regina Muncii“
însărcinată de şapte luni. Îl i va da ocazia mucalitului Şi, oricum, pentru Nicolae
va chema Valentin. Au Petru Groza să spună, cu şi Elena Ceauşescu, ar fi
verighetele pregătite – emfază, că „poporul a fost cam greu să-şi
făcute la un oarecare făcut un divorţ – şi decent, schimbe stilul de viaţă.
bijutier pe nume şi elegant – de monarhie“. Proveneau dintr-o
Alexandru Năstăsescu, În acest cadru, lume promiscuă, erau
care are atelier lângă Nicolae şi Elena oamenii subteranei,
primărie. Naş de cununie e Ceauşescu se căsătoresc trăiseră clandestin, tainic,
Gogu Rădulescu, cunoscut după toate canoanele şi tot aşa se iubiseră.
şi ca primul dezertor bolşevice, fără popă, dar Aflaseră de prea puţin
român din cel de-Al cu tovarăşii aproape. Până timp ce-nseamnă curăţenia
Doilea Război Mondial. când moartea îi va unei vieţi aşezate. Nu
Pe el îl aleseseră cei doi despărţi, doar pentru ştiau.
drept autoritate morală, câteva minute, într-o Veneau de jos,