Page 2 - Revista Paisiana Nr 12 Februarie 2025
P. 2
Să învățăm de la fariseu fapta bună,
iar de la vameș smerenia
arabola vameşului şi fariseului îşi dobân- fi practicat în timpul Postului Mare: ele trebuie ţinute
deşte întreaga valoare în iconomia duhov- ascunse în inimă evitând cu toată atenţia judecarea
nicească a Triodului. Aşezată la intrarea în aproapelui. Slava deşartă şi corolarul ei, maimuţăreala
Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva sla- virtuţii prin ostentaţie, sunt două patimi care-l pândesc
vei deşarte la care l-ar putea expune eforturile sale as- pe ascet la începutul şi sfârşitul cursei sale.
cetice. Comentând această parabolă, imnografii
Ca întreaga cateheză imnografică, învăţătura urmau o învăţătură comună vechii tradiţii monahale.
despre smerenie are funcţia esenţială de a echilibra re- Un părinte al monahilor, avva Evagrie, afirma, de
gulile postului şi ascezei pe care le prevede typikon- exemplu: „Păzeşte-te ca diavolul să nu te surprindă
ul, punând în evidenţă dimensiunea lor duhovnicească. prin laude ca să te înalţe în ochii tăi pentru ca să te
Fiindcă fariseul era într-adevăr un drept care postea facă să te trufeşti cu virtuţile tale. ca şi fariseul: ci lo-
două zile pe săptămână şi păzea Legea aşa cum un veşte-te pe tine însuţi ca vameşul, bate-te în piept spu-
creştin zelos ar putea păzi cu stricteţe regulile typikon- nând: Dumnezeule, milostiveşte-Te de mine
ului, dar s-a îngâmfat cu slavă deşartă slăvindu-se cu păcătosul!”
faptele sale şi judecând pe aproapele său: vameşul. Desigur, după învăţătura Părinţilor, dată fiind
Aceasta e atitudinea de care trebuie să fugim încă de legătura intimă între suflet şi trup, prin post şi asceză
la începutul parcursului ascetic pentru a putea primi ajungem la smerenie. Smerindu-şi trupul prin privarea
răsplătirile duhovniceşti ale virtuţilor pe care le vom de alimente, credinciosul îşi va putea abate, pe parcur-
2 frescă din biserica mare IM Vatopedu (Athos) PAISIANA nr. 2 / februarie / 2025
www.pemptousia.ro