Page 2 - Revista Paisiana Nr 5 Iulie 2024
P. 2
Cine a fost Proorocul Ilie?
fântul Prooroc Ilie Tesviteanul este Sf. Ilie a fost unul dintre primii mari prooroci
sărbătorit în calendarul ortodox pe data ai lui Israel, în sensul deplin al cuvântului, căci proo-
de 20 iulie. El era fiul unui preot al Legii roc nu însemna doar înainte-văzător al celor viitoare,
vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad, o cetate ci și glas dojenitor în numele Celui Preaînalt, ca să nu
aflată în vecinătate cu Arabia, situată dincolo de râul se abată de la dreptate nici poporul, nici mai-marii lui.
Iordan. Astfel se explică şi numele prorocului, Ilie Întreaga lui activitate a fost legată de viața și istoria
Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de comunității israelite din Regatul de nord, care își avea
întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab capitala la Samaria. Sf. Ilie Tesviteanul este amintit
(874-853 î.Hr.). Și-a desfășurat activitatea în regatul pentru prima dată în cartea 1 Regi 17, 1, când desco-
Israel din Samaria. Faptele sale sunt descrise în Ve- peră Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelu-
chiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în lui: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea
Noul Testament. Potrivit tradiţiei, Sovac, tatăl lui Ilie, Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici
a văzut oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl în- ploaie, decât după cuvântul meu!” (3 Regi 17, 1).
veleau pe Ilie în haine de foc şi îi dădeau să mănânce Regele Ahab se căsătorise cu Izabela, fiica
o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat regelui Ieteval al Sidonului. Din cauza influenței soției
vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slu- sale, Ahab a încălcat Legea, instaurând cultul idolului
jirea profetică. fenician Baal și a altor zei fenicienii din Tir și Sidon.
Potrivit textului biblic, ILIE este un nume Mai grav a fost faptul că, luându-se după regele lor,
teoforic. Numele Ilie (alternativ Elie) în limba română tot mai mulți supuși ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul
provine de la numele ebraic Eliyahu (Eliiah), ceea ce lui Israel, închinându-se idolilor păgâni. Acesta a fost
înseamnă „Domnul e adevăratul Dumnezeu” sau sensul mesajului transmis de Sf. Ilie, de mustrare a lui
„Yahwe este Dumnezeu”. De aici reiese că numele pe Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că închinându-se ido-
care îl poartă profetul este el însuși o mărturisire de lilor se pierdea nu numai pe sine ci și pe întreg poporul
credință. său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.
Regele Ahab nu a ascultat cuvântul Domnului
și sfaturile lui Ilie; ca urmare s-a împlinit profeția lui
Ilie, a început o secetă cumplită, nicio picătură de
ploaie sau măcar de rouă nu a mai curs din cer, urmând
nerodirea lanurilor, lipsa de hrană și foametea; nimic
nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța
că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască
și să se întoarcă la adevărata credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul,
înveșmântat doar cu o piele de animal, a părăsit ținutul
lui Israel și s-a ascuns într-o peșteră lângă râul Kerrith,
aflat dincolo de Iordan.După tradiția bisericească, în
acest loc a fost ridicată mai târziu mânăstirea Hozeva,
care mai există și astăzi, unde a trăit și Sf. Ioan Iacob
Hozevitul. Domnul i-a trimis corbi (păsări pe care
evreii le considerau impure) pentru a-i aduce pâine
dimineața și carne seara, ca să poată supraviețui. Când
a secat și râul Kerrith, Dumnezeu l-a trimis la o vă-
duvă din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve,
prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia
și îi va înmulți făina și uleiul.
Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru a dovedi
cine este cu adevărat Dumnezeu, Sfântul Ilie îi cere
2 PAISIANA nr. 5 / iulie / 2024