Page 3 - Revista Paisiana Nr 5 Iulie 2024
P. 3
regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să
se roage mai întâi preoții zeului Baal, apoi el lui Dum-
nezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat
cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer
peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au
reuşit să facă.
Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflăm că
prorocul Ilie după ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost
luat de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin
moarte. O parte din comentatorii biblici, susţin că Sf.
Ilie a fost luat cu trupul la cer ca răspuns la modul în
care el a vieţuit. Alţi comentatori afirmă că scopul pen-
tru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela că
el va reveni la sfârşitul lumii, ca un al doilea
Înaintemergător al Mântuitorului, pentru a veşti a doua
venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.
Dacă ţinem seama că raiul a fost închis după
căderea oamenilor în păcat, nu putem să evităm între-
barea: unde a fost înălţat Sfântul Ilie? Sfântul Ioan
Gură de Aur ne învață că sf. Ilie a fost îmbrăcat de
Dumnezeu în haina îngerească iar Sfântul Maxim
Mărturisitorul afirmă: „Dumnezeu a arătat din
vechime măririle minunilor şi semnelor şi s-a folosit legătură cu contemplația și spune că, dacă Moise
de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viaţă decât simbolizează partea practică, Sfântul Ilie este chipul
cel în trupul supus stricăciunii pe fericiţii Ilie şi Enoh, contemplației, al răpirii de la materie și, din acest
nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii punct de vedere, el este un simbol al monahilor. În sec.
şi îndrumării ei”. al IV-lea, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Grigorie
Tradiția Bisericii Ortodoxe spune că pentru de Nazianz îl folosesc drept imagine a retragerii în
râvna neobosită față de Dumnezeu, pentru viața lipsită pustie și a nevoințelor ascetice.
de păcat, pentru ostenelile și nevoințele sale Prin retragerea sa în singurătate, Sfântul Proroc
pustnicești, Dumnezeu l-a răsplătit, ridicându-l la Cer Ilie Tesviteanul devine arhetipul monahilor creștini.
cu trupul, fără a trece prin moartea fizică, firească Aceasta se vede și din faptul că Sfântul Ioan
oricărui muritor. La fel s-a întâmplat și cu Enoh, un alt Botezătorul, un ascet desăvârșit, devine, după cum
profet al Vechiului Testament. În troparul care i-a fost spune și Mântuitorul Iisus Hristos, un nou Ilie: „Și
închinat este numit „al doilea mergător înainte al dacă voiți să înțelegeți, el (Ioan) este Ilie, cel care va
venirii lui Hristos”. Având în vedere că el a trecut din să vină” (Matei 11, 14). Însă nu trebuie să se creadă
aceasta viață la cea cerească fără să moară, există că este vorba de vreo reîncarnare a lui Ilie în Ioan.
credința că atât el, cât și Enoh vor veni înainte de a Mărturia biblică îi apropie pe cei doi datorită vieții lor
doua venire a Domnului să lupte cu Antihrist. Cei doi ascetice; amândoi se caracterizează prin asprime și
vor demasca viclenia Antihristului și rătăcirea în care hotărâre (Luca 9, 8), lucrează cu aceeași putere (Luca
mulți vor cădea, întărind pe cei care vor rămâne sta- 1, 17) și adoptă același mod de viață (3 Regi 17, 1 și
tornici în dreapta credință. La sfârșitul veacurilor, Ilie Luca 3, 2; 4 Regi 1, 8 și Matei 3, 4).
și Enoh se vor întoarce pe pământ, îl vor înfrunta pe În conştiinţa populară, Sf. Ilie este considerat
Antihrist timp de trei ani și jumătate, vor fi martirizați stăpânul norilor şi al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la
și vor cunoaște și ei moartea fizică (Apoc. 11, 7). 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe
Sfântul Profet Ilie și Enoh sunt singurele cazuri munți se organizau vestitele Nedei şi Sântilii, iar
care au rupt legea implacabilă a morții. Sfântul Ilie a ciobanii separau berbecii de oi. Românii credeau că
fost ridicat în carul de foc, așa cum vedem în cărțile sf. Ilie hotărăşte furtunile, când şi unde să dea grind-
regilor. Din acest punct de vedere, el va deveni, în in- ina, incendiile etc. Se vede, în aceste credinţe,
terpretarea patristică, simbolul ridicării de la materie. proiecţia folclorică a severităţii proorocului şi în viaţa
În acest sens, Sfântul Maxim îl pune în strânsă cerească.
sursa informațiilor și ilustrația articolului:
PAISIANA nr. 5 / iulie / 2024 www.basilica.ro www.ziarullumina.ro 3