Page 5 - Revista Paisiana Nr 6 August 2024
P. 5
Explicarea Icoanei
,,Adormirea Maicii Domnului”
Contextul istoric pe un pat unde așteaptă minunatul moment al întâlnirii
fânta Tradiție ne spune că Maica Domnu- cu Prea Iubitul său Fiu. Timp de trei zile ea s-a aflat în
lui a fost luată în grija Sf. Apostol Ioan post și rugăciune constantă, perioadă în care toți Sfinții
Evanghelistul, la îndemnul Mântuitorului Apostoli (mai puțin Toma) s-au adunat călătorind în
răstignit pe Sfânta Cruce: „Femeie, iată fiul tău! Apoi mod miraculos de la „marginile lumii” adică din locu-
a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela rile unde sorții îi rânduiseră să propovăduiască cuvân-
ucenicul a luat-o la sine” Ioan 19, 27. Mărturia biblică tul Evangheliei. Aceștia s-au rugat împreună cu Maica
și datele istorice arată că Sf. Ioan Evanghelistul s-a re- Domnului, i-au cântat cântări duhovnicești, au îngri-
tras în Efes după Învierea Domnului, de unde deducem jit-o și ocrotit-o de orice primejdie. Casa în care se afla
că Fecioara Maria l-a însoțit pe acesta în acest oraș ce Maica Domnului în Ierusalim și unde și-a dat
a fost mai apoi vizitat de multe ori și de Sf. Apostol obștescul sfârșit a fost vizitată de mulți creștini ce do-
Pavel, autorul Epistolei către Efeseni. În această cetate reau să o vadă și să fie alături de ea în aceste ultime
a efesenilor se presupune că Maica Domnului a locuit zile din viață.
mulți ani, mărturie fiind casa Maicii Domnului din Apostolul Toma se afla Orientul îndepărtat
Efes, o construcție datând din secolul al V-lea care a unde propovăduia Evanghelia. Acesta călătorește și el
fost ridicată pe ruinele temeliei casei originale. în chip minunat, ca și ceilalți apostoli, și este martorul
Cu toate acestea, Maica Domnului și Sf. Ioan unei minuni. În văzduh se întâlnește cu Maica Dom-
Evanghelistul se vor muta la un moment dat, nepreci- nului care îi oferă un lucru personal și anume „Sfântul
zat de izvoarele istorice, din Efes în Ierusalim. Acolo, Omofor” sau acoperământ care era o eșarfă, o pânză
când Maica Domnului era în jurul vârstei de 64 de ani, ce a acoperit-o mai târziu pe Maica Domnului la în-
i se încredințează de către Arhanghelul Gabriel că Fiul mormântarea ei.
său o va chema curând să treacă la viața veșnică în Marcați de lacrimile Sf. Apostol Toma, care se
Împărăția lui Dumnezeu. Din momentul înștiințării că tânguia că nu a avut parte să o vadă în mormânt pe
se va muta din această viață, Maica Domnului se așază Maica Domnului, ceilalți apostoli decid să o dez-
PAISIANA nr. 6 / august / 2024 5