Page 83 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 129

În întunericul nopții, când visele se cufundă
Și stelele șoptesc mistere de demult,
Vreau să dorm alături de tine, dragule,
Să-mi împletesc degetele în ale tale, să ne scufundăm în
liniștea noastră.
Mâna mea atingându-ți fața sub lumină de lună,
Metafore curg din buze, poeme împletite-n visare.
Ochii tăi, ferestre spre lumi nedescifrate,
Îți spun șoapte ce se risipesc în văzduh, năluciri pline de
dor.
Îmi așez capul pe brațele tale, portul meu spre liniște,
Îți ascult povestea zilei trecute ca pe-o melodie veche,
Trasând contururi nevăzute pe pielea ta cu mâinile mele,
Așteptându-te să spui cele două cuvinte care să mă poarte
în paradis: te iubesc.
În brațele tale găsesc alinare, o insulă de pace într-un ocean
zbuciumat,
Aș putea veghea întreaga noapte, adăpostită în zâmbetul
tău.
Ascultând bătăile inimii tale, mă pierd în ritmul lor,
Roșesc când ochii tăi mă prind într-o cascadă de stele.
Râsete și șoapte risipite în noapte,
Îmbrățișându-ne, legănați de visele ce curg.
Ochii tăi, bijuterii ce strălucesc și-n întuneric deplin,
Ne pierdem în priviri, sărutul de noapte bună sigilând un
vis împărtășit.
82