Page 87 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 131

În adâncurile amurgului, în leagănul umbrelor ce se
odihnesc pe pervaz,
Te chem la o reîntâlnire învăluită în mister,
Unde lămpile tăcute își revarsă strălucirea blândă
Pe liniile tandre sculptate de timp.
Iartă-mă pentru dorul ce te cheamă în șoapte mute,
Invocând amintiri vii ca ridul înflorit pe obrazul tău.
Trezește pădurea adormită din mine,
Să ne plimbăm prin cărările ei mistice,
Chiar dacă noaptea ce vine îndeamnă frunzișul să se
schimbe.
Aprinde focul din lăuntrul meu, stinge-mi setea,
Dezlănțuie pasiuni captive în cele mai adânci crăpături ale
ființei mele.
Lasă ecoul unei potcoave plângătoare să răsune
Prin inima mea, izgonind armăsarii sălbatici din sângele
meu.
În iarba bolnavă de dorul tău,
Crescută sub copacii falnici,
Hrănește-mi suspinele și caii obosiți,
Strigă-mă chiar și când taci,
Lasă prezența ta să sculpteze o simfonie a adevărurilor
nerostite.
Adu furtuna să ude pământul
În care cresc semințele poveștii noastre.
Îmbibă acest sol sacru
86