Page 89 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 132

În amurgul gândurilor, unde ecourile plutesc precum
frunzele de toamnă,
Rătăcesc prin amintiri, un labirint de umbre și șoapte,
Fiecare pas, o undă în iazul viselor, distorsionând reflecțiile
timpului.
Luna atârnă ca o lacrimă uitată în ochiul nopții,
Strălucirea ei argintie aruncând vrăji pe simfonia tăcută a
bătăilor inimii mele,
Bătând, un tunet îndepărtat în valea speranțelor năruite și
cântecelor uitate.
Valuri de melancolie spală țărmurile minții mele,
Unde litere și cuvinte se încâlcesc, dansează într-un vals
nesfârșit al dorului,
Un dans fără început și fără sfârșit, doar o rotire eternă
prin coridoarele dorințelor.
Aud șoaptele copacilor străvechi, rădăcinile lor încolăcite
cu venele pământului,
Cântând cântece de leagăn despre iubiri pierdute și secrete
nespuse sub bolta înstelată.
Acolo, în mirajul delicat al primei lumini a zorilor,
Întrezăresc fragmentele unui vis spulberat într-o mulțime
de cioburi cristaline,
Fiecare un oglindă reflectând nuanțele sufletului meu,
fragmentat, dar întreg.
Magia se prelinge din crăpături, o ceață blândă ce învăluie
zorii în nuanțe moi de azur,
88