Page 93 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 134

În umbre sepia unde sufletul meu se îneacă,
În adâncurile mizeriei, unde tăcerea domnește,
Totuși, înflorește o liniște, o armonie pură găsită,
O simfonie șoptită, unde visele tăcute sunt încorsetate.
În cele mai sărace colibe, printre murdărie și degradare,
Ochii mei văd picturi ascunse în deznădejde,
Culorile dansează în colțurile voalate ale zilei,
Sufletul meu, cu o atracție irezistibilă, nu poate să se
îndepărteze.
Lumea, o pânză în țesătura sumbră a griului,
Totuși, în cea mai slabă lumină, percep o zi mai
strălucitoare,
O galerie de vise în haosul pe care îl concep,
În fiecare nișă umbrită, secretul luminii se ascunde.
Adâncurile mizeriei, deși vaste și profunde,
Dețin grădini secrete unde florile rezistente abundă,
Un peisaj al tristeții, unde frumusețea poate fi găsită,
În îmbrățișarea disperării, șoaptele speranței se aud.
Prin lacrimi, viziuni joacă blând rolul lor,
Melodii tăcute trasează contururile inimii,
Picturi în colibe, schițe în întuneric,
Spiritul meu se înalță, atras de o scânteie artistică.
În mine, muzica inimii rămâne,
O armonie pe care atingerea durerii o abține,
În cele mai murdare colțuri, visele mele rămân,
O forță irezistibilă, lanțul destinului.
92