Page 97 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 136

În jungla de beton unde răsuflarea orașului se agită,
Omul civilizat rătăcește, o fantomă în șoaptele artificiale,
Pierdut de chemarea sălbatică a instinctului,
Prins într-un labirint de oțel, lipsit de grația naturii.
Picioarele lui calcă pe trotuare reci și goale,
Un drum sterp, unde instinctul nu-și găsește adăpost.
Extinderea urbană, un înveliș artizanal,
Despărțit de pământ, unde zeci de umbre se ascund.
Lanțuri invizibile îi strâng spiritul cu forța,
Legi și moralități modelate în lumină rece și sterilă,
De mâini nevăzute care îi scriu fiecare mișcare,
O păpușă dansând pe ritmuri pe care nu le poate alege.
Adânc în labirintul minții sale,
Ecouri ale instinctelor pierdute el se luptă să găsească.
Bariere fabricate se ridică, ziduri de conformitate,
Suprimând sălbaticul, instinctul autentic, adevărata
identitate.
El plutește în spații nesfârșite, un gol îndrăzneț nou,
Un tărâm unde faptele și ficțiunea se împletesc ingenios.
Libertatea și sclavia, războiul și pacea se împletesc,
În această lume sintetică, cum să definim?
Amurgul coboară, ultimul suspin delicat al zilei,
Sub ceața urbană, stelele încă încearcă să se ridice la
înălțime.
Totuși, lumina lor obscurată de sori fluorescenți falși,
Ghidând căi departe de vechile trasee ale naturii.
96