Page 99 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 137

În jungla de oțel și vise spulberate, învechită de tropotul
orașului agitat,
Oare suntem noi bărbați sau purtători de poveri inutile,
cărând gențile ei grele,
Plătind nota, deschizând ușile care ne separă de momentul
autentic,
Protejând-o cu brațe puternice, dar suflet rătăcit,
sprijinind-o atunci când tristețea o copleșește.
Și poate, doar poate, vom înțelege importanța acestor
detalii mărunte
Abia după ce ne vom întoarce a suta oară acasă, în
sanctuarul curat,
Unde ne așteaptă masa caldă și cel mai prețios dar: un
zâmbet sculptat de iubire.
Dar poate clipa înțelegerii vine mai târziu, când totul se
destramă:
Munca noastră, prietenii, afacerile se prăbușesc în vânt,
Și totuși, ea rămâne, un stâlp în furtună, asigurându-ne că
suntem cei mai buni.
De ce n-am putea noi, cei cu orgolii de fier, să fim la fel de
atenți la detalii?
O ființă sensibilă ca un porțelan fragil, ea nu izbucnește în
lacrimi ca-n filme,
Plânge cu hohote amare, plânge până și vecinii simt
durerea ei cruntă,

98