Page 103 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 138

Sub baldachinul de stele, fiecare o ecou îndepărtat al unui
vis neîmplinit,
Pășesc, cu pașii abia atingând pământul, de parcă însăși
Terra ar teme povara contemplării mele.
Sunt căutătorul viselor nemuritoare, țesătorul speranțelor
fragile,
În acest dans sacru al luminii și umbrei, unde sufletul
întâlnește reflecția sa.
Oh, cum alergăm după mirajul gloriei eterne, apucând fire
efemere de demnitate,
Construind castele în aer, iluzii grandioase ce scânteiază și
se sting.
Purtăm măștile eroilor, ascunzând inima tremurândă de
dedesubt,
Negând șoaptele mortalității care curg precum un râu tăcut
prin venele noastre.
În căutarea stimei de sine, sădim semințe ale întunericului,
Udate de lacrimile unor temeri nespuse, crescând în păduri
de disperare.
De ce fugim de îmbrățișarea blândă a finitei noastre naturi,
Transformând frumusețea în cenușă în lupta noastră
frenetică pentru sens?
Oglinda sufletului este crăpată, reflectând o mie de fețe,
Fiecare un fragment al dorinței noastre disperate de a fi
văzuți, de a fi amintiți.
Urcăm munții ambiției, căutând să atingem soarele,
102