Page 108 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

Dar lacrimile au stârnit mila, apoi teama în privirea ta.
Ai plecat, împovărat cu greutatea chinului meu,
Sperând că vei arunca tu tulburarea cu care nu mă puteam
confrunta.
Când m-ai trântit la pământ, am înțeles doar trădare,
Dar eu eram cea care își abandona adâncimile sufletului.
Disperarea se agăța de cuvintele tale hotărâte că „S-a
terminat”
În jocul meu indecis și șantajist de „te iubesc/nu te iubesc”.
Mi-ai dorit binele, ai căutat parteneriat în iubire,
Dar eu nu știam calea de a merge fără durere.
Iartă legăturile toxice, lanțurile ascunse pe care le-am țesut,
Căci nu te-am iubit cu adevărat, dar am învățat să devin
femeie.
Am cerut luna, stelele, punând la îndoială puterea ta,
În timp ce nu ofeream decât visuri goale în schimb.
Mulțumesc că ai îndurat capriciile unei femei „nebune”,
Pentru că ai văzut o inimă pierdută și ai ghidat-o acasă.
Cu lacrimi ca stelele, îmi țes regretul,
Fiecare fir o șoaptă de lecții învățate prea târziu.
Dar, ai forjat în mine un curaj necunoscut,
Pregătită acum să iubesc, să mă îmbrățișez pe deplin.
Și astfel, merg pe această cale de umbre și lumină,
O rătăcitoare în noapte, căutând zori în interior.
Căci în acceptarea existenței noastre efemere,
Se află o magie melancolică, o frumusețe neprevăzută.
Visuri infinite se învârtesc într-un balet cosmic,

107