Page 107 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 139

Sub baldachinul de lună al viselor uitate,
Plutesc prin coridoare unde umbrele șoptesc nespusul.
Tu, dragul meu bărbat, prezență fantomatică în mine,
O figură gravată în tapiseria fragilă a trecutului meu.
Oh, iartă furtunile pe care le-am chemat când ai ales să
pleci,
Furia care a erupt, amenințările care au fracturat tăcerea
noastră.
Am văzut căile tale blânde ca pe o retragere a lașului,
Oarbă la adevărul ce răsare acum ca o ceață de dimineață.
La amurgul inimii, ești treapta pe care am urcat în mine,
Fiecare conflict o oglindă arătând adevăratul meu sine.
Îți mulțumesc pentru claritatea din fiecare zori disputată,
Pentru lecțiile sculptate din haosul pe care l-am născut.
Am rostit „S-a terminat” pentru a controla, pentru a-ți
apuca lumina,
Creând bătălii în care ai luptat pentru inima mea.
Acum, luminată de atingerea blândă a retrospectivei,
Văd natura iubirii nu în conflict, ci în grația liniștită.
În momentele strălucitoare, am simțit iubirea ta tandră,
Dar nu puteam să înțeleg că merit acest dar al tău.
Ai purtat povara iubitului, tatălui, prietenului,
Roluri pe care le-ai îndeplinit cu o putere pe care o respect
acum.
Am plâns în zadar, căutând reflexia iubirii în piscina
viselor,
106