Page 3 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 251

Sub cortina vrăjită a nopții, unde stelele își șoptesc secrete
vechi,
Nu mai doresc totul, ci doar o mângâiere eterică,
Un fior stelar și o iubire minoră care să-mi aline visurile,
Fragile dorințe ce se împletesc în dansul umbrelor argintii.
Acum stau la marginea timpului, așteptând din nou,
Anii se destramă ca pânza unei vechi tapiserii,
Radioul își cântă încet cântecele de demult,
Iar pereții bucătăriei strălucesc în galbenul unui soare
apus.
Arunc sticle goale ca să alung fantomele serii,
Ascultând pașii invizibili care ar putea sparge liniștea,
În speranța că moartea ascunde ceva mai blând
Decât această așteptare nesfârșită, această tăcere grea.
La geamul meu încețoșat, scriu povești cu degetele pe abur,
Despre dureri liniștite și bucurii întredeschise,
Într-un univers mic unde visele plutesc pe ape calme,
Nu mai caut totul, ci rămân cu aceste fragmente efemere.
Luna, o regină argintie, își țese vălul de lumină,
Și sub razele ei de diamant îmi găsesc pacea dulce,
Un moment necuantificabil, un timp magic suspendat,
O clipă de liniște în vastitatea trecutului meu insondabil.
Ceilalți dorm în tăcerile lor sacre, doar eu rămân veghetor,
Într-o așteptare nostalgică, dansând cu umbrele nopții,
Cerșind o iubire minoră, o mângâiere stelară și fiorul
dorinței,
Într-un univers mic ce vibrează subtil sub pânza infinitului.
În tăcerea tainică, fiecare clipă pare să alunece lent,
Anii devin subțiri ca mătasea sub lumina lunii pline,

2