Page 43 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 268

Sub cerul infinit al destinului nostru, se agită valurile
sufletelor,
O mare de spirite medii, plutind în derivă pe apele tăcerii,
Fără acea individualitate aristocratică, cum cereau Hristos
sau Buddha sau Platon,
Se ascund în mulțimea anonimă, cu dorințe tainice de auto-
glorificare.
Suntem frunze în vârtejul unui vânt cosmic, ghidat de stele
nevăzute,
Umbre învăluite-n mister, pierdute în fluxul etern al
timpului,
Fără să atingem măreția profeților înalți ce-au luminat
calea,
Ne retragem în cochilii de tăcere, visând la un sine mai
strălucitor.
În grădina viselor nocturne, ne așternem dorințele ca petale
de trandafir,
Dar fiecare pas pe calea bătătorită ne trădează fragilitatea,
Ca niște stele palide izvorâte din ape tulburi, căutând o
revelație,
Ne agățăm de firul unui adevăr fugar, ce ne-ar putea
transforma.
Mulțimea ne înghite într-o îmbrățișare rece ca umbrele
dimineții,
Fiecare suflet devine un grăunte de nisip în clepsidra
eternității,
42