Page 6 - arpia 20
P. 6
Lugoj, Orăștie, Alba Iulia și Tg. Mureș,
devenind astfel, unificatorul
văzduhurilor teritoriilor locuite de
români.
Pornind de la câteva comentarii
se poate afirma ca sunt numeroase
acţiuni de susţinere a imaginii Aviaţiei
şi Forţelor Aeriene Române. Datele şi
informaţiile expuse mai sus, precum și
altele, nescrise sau insuficient expuse
în cadrul articolului, dar existente în
imaginea și simţurile noastre, ale tre subiectele cele mai fierbinţi ale
membrilor ARPIA, sunt în continuare preocupărilor actuale din România,
dominate de comparaţia flotei aeriene precum şi a mesajelor ce le transmite
(civile şi militare) de astăzi, cu colecţia ARPIA. Chestiunea se află într-o
amintirilor din ceea ce a fost aviaţia şi permanentă dezbatere publică, în
presă, radio şi televiziune având ca
ARPA între anii 1927 şi 1952, când
asociaţia dispunea de o mare dez- țintă personalul militar cât și noul
voltare în plan teritorial şi organiza- avion de luptă multirol care
înzestrează Forțele Aeriene Române.
toric, aerodromuri şi câmpuri de zbor,
clădiri, hangare şi anexe, avioane şi Înzestrarea flotei civile române de
dotări, se iniţiau competiţii, transport aerian, prin dotările făcute,
demonstraţii şi mitinguri aeriene, in- au fost în mare parte rezolvate, aviaţia
structori şi profesori cu atribuţii în civilă a continuat totuși, să fie o
propaganda aviaţiei, pregătirea tinere- perioadă în prim planul atenției,
tului pentru Aviaţia Română şi spre opiniei publice, datorită unor eveni-
mente şi întâmplări inexplicabile
știință citez și din presa vremii:
cunoaşterea de marele public a privind siguranța zborurilor, implicit a
aviaţiunii şi a secretelor văzduhului, pasagerilor, politicii liniilor aeriene,
traficului aerian, dirijarea şi controlul
satisfacţia şi dimensiunea zborului,
valoarea şi importanţa noilor zborurilor, utilizării parcului de
tehnologii, viitorul şi beneficiile aero- aeronave și activităților aeroportuare.
nauticii pentru omenire. Comparativ, aviația militară a
Munca, activitățile și viața noastră moştenit o înzestrare cu avioane şi
sunt afectate direct de ceea ce se echipamente de producţie sovietică,
întâmplă în țară și în lume. Știm cu învechite şi cu resursa limitată, iar
dotarea se prezintă acum și în contin-
toții și înțelegem frământările finan-
ciare care vor modifica modul în care uare, ca cea mai presantă actualitate
lucrăm și trăim. Prioritățile se din evoluţia Forţelor Aeriene Române.
Admirație privind încredera și opti-
schimbă, noile generații vor o alfel de
implicare a angajatorilor și mismul existent la SMFA și in M.Ap.N.
angajaților, implicarea cât mai mult a Programul avion-multirol, avizat în 28
noilor trenduri. noiembrie 2019, crează speranța
Aeronautica română, continuării dezvoltării capabilității
componentă principală a vieţii sociale, operaționale a Forțelor Aeriene. Pa-
politice, economice, turistice, şi a in- chetul de bunuri și servicii prevede
achizitionarea, în 2020, a încă 5
dustriei de apărare a devenit unul din-
Aeronautica - ARPIA , nr.20, februarie, 2020 5