Page 9 - arpia 20
P. 9

său, Demostene Vizanty fiind prefect de            noastre. Nu căutau oamanii, poate i-ar
              Botoșani între anii 1921-1925), a învățat          fi căutat numai spre a-i folosi ca robi,
              de la aceasta să se dedice comunității, să         contând  numai  teritoriile.  Popoarele
              nu      trăiască      doar      pentru       el.   tiranice își doreau mai multă stepă cu
              Revin la personalitatea tatălui său pen-           toate  că  România  nu  era  stepă  Dan
              tru că nu este lipsit de importanță, ba            Vizanty  și  generația  sa  s-a  văzut  în
              dimpotrvă,  spunând  că  Monumentul                situația de a apăra România  spre a nu o
              Eroilor câzuți în tmpul primului Război            lăsa pradă nechemaților din cele patru
              Mondial  din  centrul  Botoșaniului  i  se         vânturi.  În  ceea  ce-l  privește  a  reușit.
              datorează,      ca    și    refacerea     casei    Un  luptător  desăvârșit,  parcă  născut
              căminarului Eminovici și a bisericii din           victorios. În războiul din est a repurtat
              Ipotești unde s-a născut Luceafărul nea-           nenumărate  victorii  aeriene,  devenind
              mului      nostru,      Mihai       Eminescu.      în  folclorul  dușmanului  «  Lupul
              Dan Vizanty și-a făcut anii de școală la           Carpaților ».            Spunem noi, cei ce-
              Botoșani, Iași și Vatra Dornei. Revine la          i cunoaștem faptele, un lup ce intra cu
              Iași și reușește la Conservator la clasa           furie  într-o  turmă  de  oi  besmetice.  A
              Agathei Bârsescu, fiind apreciat de către          participat, fiind comandantul escadrilei
              marea  actriță  ca  un  real  talent               Turnișor aviație vânătoare I.A.R.-80 la
              prevăzându-i        o    frumoasă       carieră    operațiunea TIDLE WAVE, din 1 august
              actoricească. După spectacolul de sfârșit          1943,  în  urma  căreia  Armata  a  9-a
              de  an  ll  la  Conservator,  Dan  Vizanty         Aeriană  a  Statelor  Unite  dispare  din
              “dispare”.  Merge    la  Băneasa  și  se  în-      nomenclatorul Armatei americane, s-a
              scrie  la  Școala  Militară  de  Aviație,          apărat  excepțional  pe  10  iunie  1944
              mărturisind mai târziu că din momentul             când      propriul     aerodrom        militar,
              când a pus mâna pe fuselajul avionului,            Popești-Leordeni, unde era staționat cu
              s-a  îndrăgostit  de  avion  și  de  zbor.  A      Grupul  de  vânătoare  destinat  apărării
              renunțat la cei doi ani de Conservator,            Bucureștiului, al cărui comandant era. A
              iar în anul 1931 a brevetat ca pilot mil-          fost  atacat  de  aviația  de  vânătoare
              tar.                                               americană, trebuind-ui doar 12 minute
                     Epoca  post  Trianon,  care  s-a            spre a-i trimite de unde venseră cu răni
              crezut o epocă a păcii veșnice, s-a trans-         adânci, facându-i pe cei ce-au scăpat din
              format  într-o  epocă  a  războiului,  a           măcel  să-și  decreteze  propria  «  black
              nemulțumirii        imperiilor       ce    s-au    Sunday ». Pe frontul de vest, deasupra
              destrămat și-și doreau renașterea, îm-             Cehoslovaciei,  are  recunoscute  25  de
              potriva  tinerelor  state  independente,           victorii aeriene în fața celor mai temute
              desprinse din sânul stăpânirii imperial-           avioane de vânătoare germane, Messer-
              iste,  recotropite,  supuse  unei  noi  și         schmit  -109.  Ce-a  urmat  după  ter-
              crâncene  ocupații.  Război  total,  mon-          minarea  războiului  pentru  acest  mare
              dial,  pentru  restaurarea  veghii  ordini,        erou al Româmiei ? O adevărată dramă
              sub     denumirea        de    nouă     ordine     despre care vom vorbi pe îndelete în nu-
              mondială.  Așa  au  fost  târâte  într-un          merele  revistei  noastre  pe  parcursul
              război care nu era al lor ci a celor « put-        acestui an, considrând că viața eroului
              ernici ».Nici Romania nu avea de ales și           nostru este demnă de un roman.
              s-a trezit în mijlocul “hărmălaiei » gen-
              eraliza-te, împărțită, reîmpărțită și într-              comandor(ret) Trăistaru Nicolae-
              un final, ocupată de niște imperii, care                                                    Viorel
              nici ele nu știau ce caută pe meleagurile
              8                              Aeronautica - ARPIA , nr.20, februarie,  2020
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14