Page 14 - unirea 8-9

8-9
Nicolae Băciuţ

Români din Canada:

Veronica

Pavel Lerner

Cărţile viitorului

puneau lecturi zilnice. Acasă aveam câteva biblioteci:
unele cu uşi de sticlă, altele adânci cu cărţi pe două
rânduri şi în cele din urmă altele cu vitrină. Ele adă-
posteau o mare diversitate de cărţi: de la literatură,
- Noi, cei crescuţi cu cartea tipărită, privim artă şi filosofie, până la tratate de drept sau cărţi de
altfel viitorul cărţii, chiar dacă ne-am adaptat, critică literară. Nu era nici pe departe o ordine per-
unii cu uşurinţă, la ofertele virtuale. Cum vă fectă printre cărţi, ceea ce avea un anumit farmec
raportaţi la cartea tipărită, ce şanse mai are ea atunci când îmi petreceam timpul uitându-mă la titluri
pe termen lung, vor lua bibliotecile virtuale locul şi amuzându-mă să răsfoiesc vreo carte <…> Cărţile
bibliotecii tradiţionale, va supravieţui cartea erau pe atunci parte integrantă a vieţii mele, le aveam
tipărită? la dispoziţie şi le îndrăgeam ca decor al casei, chiar
- Îmi voi permite să citez fragmente din textul fără să le citesc.
meu “Dispărea-vor cărţile?”, apărut în volumul Cu colegii de la Mississauga Writers Group
“Gânduri printre rânduri” în 2001.
Deşi au trecut 17 ani de când l-
am scris, el con-ţine o parte din
răspunsul la între-barea
dumneavoastră.
«Cu câteva zile în urmă am
citit în România literară (via In-
ternet) un articol de Gabriel Lii-
ceanu publicat în luna mai a a-
cestui an (2001, n.m.) şi intitulat
“Dans cu o carte “.
Articolul m-a emoţionat
profund şi am vibrat ca şi cum
cartea ar fi fost iubirea mea lentă
şi continuă de o viaţă; şi ca şi când
Gabriel Liiceanu mi-ar fi luat ideea
mea de a dansa cu cărţile, pre-
luând-o într-un balet de vorbe cu
mult mai graţios decât l-aş fi putut
crea eu însămi. Copil fiind, nu am
manifestat o pasiune pentru cărţi.
Ba dimpotrivă, trăgeam chiulul
când mama şi fratele meu îmi im-

14