Page 188 - unirea 8-9

8-9

Gheorghe Hodrea

Bace Toghiere secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie,
l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -Apăi, drajii ’mnei cei dă

în Şpania buni, una şi cu una fac doauă, cial mai ‘nalt mun-
chie îi pragu’ căşii, îl treci înenchie, da’ nu să
şchi dacă-l treci şi ‘năpoi. Aşe m-am gînghit şi
io cînd am mărs, la on anume moment dat, în
Şpania. Ie auzîţ’ cum o fost! Zîlile pîn’ la data ple-
Voarbile zîci-să că îs o încîlcitură dă suniechie. cării or trecut iuchie. La momentu’ potrivit am
Bîlbîichie, bolborosîchie ori nălojichie unile păstă pregăchit doauă cufere: unu’ cu iefecchie perso-
alchile deranjiază ş-ajunji şi zîci – fapchie nu voarbe! nale, în cialalalt am chiscuit: o şoancă dă porc,
Da, da’ cînd îs folosîchie cu măiestrie cu voarbile şasă cîrnaţ’, doauă dăraburi dă clisă, răchişi cu
poţ’ înşchimba lumia: înfrunţ’ duşmanii, alini suferinţe, curechi şi on bidon dă zece litre cu răchie. Iac-
dai şperanţe, uşurez’ boli, răghici pă cii sclabi, înmoi aşe pregăchit, înt-o diminiaţă, m-am luat rămas
pă cii tari, şchierji lacrămi dă dor... Şi dacă vini voarba bun dî la muiere şi vecini. Cu acchile şi cu nişchie
dă dor m-aş opri oliacă la voarba asta plină dă banii năcunoscuţ’ în bughielarăş meriam cîtă tol-
înţălesuri care-l încearcă pă om tătă viaţa. Doru’ - chiş uitîndu-mă ‘năpoi, cîtă cii ci-or rămăs acasă.
voarbă mică, dîn zîsa unui înţălept, n-are iechivalent Le făciam semnie numa’ cu capu’, că aviam în
în nici o limbă dî pă faţa pămîntului. Alţîî zîc că brînci cuferile. Am ajuns cu o măşină Buciagă la
doru’ ar fi on sîmţămînt slobozît în om dîn lipsa unor Arad, m-am prezentat la ajenţîia dă bilechie dă
persoanie draji, locuri iubichie, o’ fel şi fel dă lucruri, avion ş-am luat on bilet dus – întors: Arad – Valen-
faţă dă care iexistă aplecare. Am puchia zîce, apoi, cia, păntru zîua următoare doaua zî. Am avut no-
că doru-i o grozăvie care chie poartă-n trecut aducîn- roc că am găsît bilet că m-o şi zîs vînzătoaria: -
du-ţ’ în prezent aminchiria clipilor mîndre. Şi cum viaţa “Unchiule dragă, ai noroc că semeni cu bunu’, fie
omului îi în fel şi chip şi doru-i la fel. iertat, c-altfel n-aviai noroc dă bilet!”. M-am închinat
Încă dă mici ni-o chinzuit la grăghiniţă doru’ şi dus am fost, cîtă carteru” dă blociri pă nume
dă linişchia ocolului. La şcoală, programu’ zîlnic o a- Micălaca, la pruncii mei. Diminiaţa m-am dus cîtă
prins în noi doru’ dă libertachia avută pîn-acoalia. avion cu o măşinuţă dă lux pă care scrie TAXI.
Apoi, ni-o apucat doru’ dă cei ce ni-or şcolit. În cătă- M-am băgat cu atenţîie în aieroport, m-am pre-
nie nie luptam cu doru’ dă părinţ’, dă prechini, dă zentat cu cuferile la on domn ce mi li-o băgat ca
drăguţă (care avia), dă casă, dă vecini şi dă oaminii înt-o măşină dă vînturat tenchiu’ şi gata o fost
dîn sat, că dîn zîsa lu’ unu’: “ş-on cînie dî la noi baiu’ d-acoalia. O-nceput domnu’ ciala şi zîcă cum
dîn sat, d-ar fi trecut pîn ‘nenchia căzărmii, cred că iel veghie c-on apărat drept la minie-n cufere
că tăt l-am fi ţucat”. Păstă ani s-or năpustit păstă ceva iexplozîbil înt-on bidon. N-am scăpat dă iel
noi alchie doruri: doru’ dă copilărie, doru’ dă anii ce pînă nu i-am slobozît dîn bidon răchie în doauă
pria iuchi-or trecut, doru’ dă zîlile dă 1 mai şi 23 au- ieji dă litră. Apoi, alţî sclujbaşi m-or făcut şi-m’
gust, doru’ dă cii ci-or mărs pă lumia ceilaltă, doru’ dau boconcii dîn picioare, c-or zîs că fluieră ceva-
dă dreptachie, doru’ dă libertachie, doru’ dă aghivăr n ei cînd m-or băgat pînt-o uşe. Apoi m-or pus şi-
ş-atîchia alchile pă care le purtăm în ascunzîşul tainic m’ pun vizlicu’, clopu’ şi boconcii înt-o tipsie ci-
al sufletului. Eh, da’ mai îs şi alchie doruri ş-anume: or băgat-o pîn altă vînturătoare. Eh, da’ curaua
doru’ dă ducă al tînărilor noşchi, cărora societachia n-am vrut ş-o scot dîn păntăloni cu nici on chip.
nu li-acoardă nici o şansă, musăindu-i şi-şi’ coachie Ce, şi-m’ pice păntălonii? Mă oamini buni! N-am
dă lucru pîntră străini, apoi doru’ dă ţară, care-i trecut binie pîn uşia dă control c-o şi ieşit unu’ în-
macină una-ntruna pă cii plecaţ’ păstă ţări şi mări ... enchia mia ş-o-nceput şi mă dîgîle pă susuori şi
Şi dacă vini voarba dă cei duşi pîntră străini, apai ei pîn alchie locuri (nu poci spunie p-inghie). Băsamă
au şi alchie doruri, zdrobitoare: doru’ dă limba româ- m-am încruntat rău, că o şi zîs ciala cu dîgîlatu’:
nă, doru’ dă biserica satului, doru’ dă sărbătorile -”Control corporal, unchiule!” Eh, da’ dîpă minie s-
şi tradiţîile strămoşeşchi, doru’ dă on zîmbet ş-o o băgat o muiere , aşe mai înfoietă şi cu păru’ vîl-
voarbă bună, doru’ dă visurile frumoase, doru’ voi. N-o apucat binie ş-o inspecteză corporal o
dă amnirosurile mîncărilor şi a plăcinchilor d-a- doamnă, c-o-nceput ceia grasă on rîs dă să cutre-
casă, doru’ dă răchia dă prunie, doru’ dă clisă mura tătă. Băsamă iera dîgîloasă rău. La-nceput
cu ciapă, doru’ dă apa dă izvor... o rîs şi ceia ci-o inşpecta, apoi şi ciia dî la vîntu-
Dacă cu doru’ nost cei ce nie conduc să pot rătoare dîpă care tăţ’ dîn sala dă aşchieptare. Io
juca, cu doru’ celor plecaţ’ dîn ţară şi n-o facă! Păntru m-am abţînut pînă la o vreme cînd o-nceput grasa
că doru’ lor doare! Şi doare rău! Ieram tăţ’ în uliţă. şi rîdă cu sughiţuri subţîri şi-ntră iele horoituri
Bace Toghiere, pă laviţă, o-nchis ochii vo doauă, tri groasă. Atunci şi vez’ rîs prelung! Şi iac-aşe, rîzînd,

188