Page 31 - unirea 1
P. 31
Mihăilescu – poet, fam. Primăriei Sectorului 10 Viena,
Drăghici – profesori, (Elena – dar şi al grupului româno-
solist vocal, Ion – scriitor), dr. austriac ne-a vorbit, spre
Valentina Popescu. marea şi plăcuta noastră
Sufletul manifestării surpriză, în limba română.
românismului de la Viena a A doua zi, în marele parc
fost familia Ioan şi Norica vienez. Böhmischer Prater din
Godja. În calitate de preşedinte Sectorul 10 Viena, la 200 m de
al Cercului Cultural româno- Poarta Maramureşană, pe o
austria “Unirea” şi Radio Tv imensă scenă frumos
Unirea în colaborare cu amenajată de amfitrioni, a fost
Ambasada României la Viena, un spectacol cum numai noi
au făcut ca românii din românii îl putem face.
diaspora, dar şi din “ţara De data aceasta, “dirijorii”
mumă” să se simtă ca acasă. au fost Ioan Godja și
Au fost prezenţi scriitori, Alexandra Gontean, frumos
Nu odată am spus că membrii ai U.S.R., U.A.P., ai îmbrăcată în costumul popular
românismul este mai puternic L.S.R. şi membrii marcanţi ai românesc din zona
în locurile şi zonele cu români U.Z.P.R. Maramureş.
minoritari. Cel mai elocvent Totul a debutat cu Este emoţionant aspectul
exemplu de putere a întâlnirea din seara zilei de 8 că Ioan Godja, artizanul
“minoritarismului” românesc mai de la Primăria Sectorului mişcării culturale româneşti
constă în rezultatul ultimilor 10 din Viena, prin prezentarea din Viena,a ales să prezinte
alegeri prezidențiale. Aceste de carte românească (lansări grandiosul spectacol
zone, aceşti oameni, sunt de carte), unde vâlceanul românesc, îmbrăcat într-o
“odoare sfinte” de românism. nostru, Gh. Cărbunescu – în frumoasă cămaşă populară
Ca şi în alţi ani, şi acum, în deschidere, acompaniat de cusută cu ani în urma de mama
ţara valsului, la Viena, sub “Grupul Instrumental al sa.
organizarea Ambasadei Centrului Cultural Municipal Plin de emoţii a fost
României din Austria, s-a Bistriţa”, a interpretat o momentul în care scriitoarea
desfășurat evenimentul ”Zilele frumoasă romanţă. româncă, Ioana Heidel cu o
Europei la Viena”. Fiecare participant şi-a “vechime” de peste 30 de ani
Au venit români de etalat şi prezentat cărţile. în Germania, “olteancă de pe
pretutindeni, din Germania, “Dirijorii” acestei “serate Jii”, îmbrăcată în costum
Anglia, America, Italia, vieneze” au fost; maestrul popular oltenesc, a prezentat
Franța, Republica Moldova. Cornel Udrea din Cluj – cartea autobiografică “Dincolo
scriitor, reporter radio – tv, de orizont”.
Din România, multe zone au
fost reprezentate: Alba, alături de Alexandra Gontean. Participanţilor
Bistriţa, Cluj, Maramureş, După cum am menţionat, reprezentativi li s-au oferit
Timiş, Vâlcea, Arad, Suceava, s-au prezentat cărţi, s-au făcut diplome de excelenţă pentru
donaţii, schimburi de carte, profesionalism şi dăruire în
Sibiu, Gorj, Mehedinţi.
Trebuie să menţionez că de... adrese., “declanşându- promovarea literaturii si
se”... noi prietenii. culturii româneşti cu ocazia
zona Bistrița, cu un “echipaj”
numeros, sub conducerea prof. A fost o seară românească de Zilei Europei la Viena.
dr. Dorel Cosma – preşedinte excepţie, unde reprezentantul Seara s-a încheiat destul de
____________________________________ târziu cu o masă festivă
I.G.F. – director al Centrului
Cultural Municipal ”George românească oferită de “Cercul
Coşbuc” – Bistriţa, a avut o Cultural Romano Austriac
Unirea” şi Radio TV Unirea.
prestație de excepţie.
Felicitări organizatorilor şi
Fără a constitui o delegație
oficială, Râmnicul nostru a la cât mai multe întâlniri de
avut reprezentanţi pe: ing. Gh. dulce românism.
PUIU RĂDUCANU
Cărbunescu - rapsod popular,
Nicolae Nistor – scriitor, Radu
31