Page 125 - unirea6-7
P. 125

6-7
                    Fiind colecţionar de pictură, încă din anii 1975
              – 1980, şi cunoscând marii pictori români de la acel
              timp, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Ion
              Pacea, Ion Musceleanu, Constantin Piliuţă, Marius
              Cilievici, Aurel Nedel, Mihai Bandac, Francisc Bar-
              tok, şi mulţi alţii, împreună cu membrii familiei mele,    Rezidenţă de artişti
              şi cu un grup de prieteni franco-români, am organizat,
              în decembrie 1991, prima expoziţie de pictură ro-       Începând din anul 2001, asociaţia conduce o
              mânească în oraşul Tours, pe Valea Loarei, unde   rezidenţă de artişti în Franţa, în locaţii de înaltă cultură
              locuiam atunci. La acea expoziţie am prezentat pub-  franceză, în oraşe de pe Valea Loarei şi la Collioure,
              lic lucrări din colecţia familială şi am avut buna intenţie  în Sud, lângă graniţa cu Spania, oraş leagăn şi capitala
              de a invita un grup de pictori din Braşov, oraşul de  mondială a fovismului. Obiectivul principal al reziden-
              origine din România. Voi preciza că înainte cu un an,  ţei de artişti este imersarea pictorilor invitaţi în cultura
              în Decembrie 1989, am recomandat  şi  facilitat   franceză, prin vizitarea aprofunzită cu comentatori
              înfrăţirea între Tours şi Braşov. Evident a fost prima  profesionişti, de obiective de patrimoniu, castele,
              prezenţă, din toate timpurile, a artelor româneşti, în  muzee, catedrale, citadele, instituţii de învăţământ
              oraşul de pe malurile Loarei, Tours. Expoziţia a avut  superior artistic, cât şi prin contacte, mese rotunde,
              un succes strălucitor, lumea venea şi ne tot întreba  cu pictori francezi şi cu organizaţiile lor.
              cine suntem noi, de unde am apărut, cine sunt pictorii  La grupul nostru de pictori români, din ţară şi
              expozanţi, pe unde au mai expus, din ce şcoli de  din diaspora, s-au ataşat şi câtiva pictori din alte ţări
              pictură făceau parte, etc. Acesta a fost începutul.  din Europa de Est, cunoscători şi iubitori ai culturii
                    După care ne-am organizat şi am constituit  române. Aceşti pictori au dorit să-i cunoască pe
              Asociaţia „Soleil de l’Est”, cu obiectivul precis şi bine  confraţii lor români, să respire aerul din Franţa în
              definit de a prezenta în Franţa şi, ulterior, şi în alte ţări  acelaşi  timp,  să  împărtăşească  experienţa  şi
              din UE, pictura română.                           cunoştinţele în domeniul artelor frumoase, să se
                                                                cunoască şi să facă ceea ce noi numim schimb de
              Editare de albume şi cărţi de artă                experienţă. Pe parcursul timpului, am primit pictori
                                                                din Polonia, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova,
                    Pe parcurs, asociaţia a editat o serie de albume  Belorusia, Ucraina şi Kirghizstan, stat situat în Asia
              şi cărţi de artă cu pictorii din grupul „Soleil de l’Est”.  Centrală, fosta republică a URSS.
                    În total, au fost realizate 17 titluri, cataloage  Experimentul a fost benefic pentru toţi pictorii
              anuale şi de expoziţie, cât şi prestigioasele volume  participanţi la rezidenţe. În total, în cadrul rezidenţelor
              «Présences de la peinture contemporaine roumaine  de artişti am primit şi găzduit, pe perioade de 2 – 4
              en France avec Soleil de l’Est», vol. 1, între 1990-  săptămâni, un număr exact de 106 artişti din ţările
              2008, şi vol. 2, între 2009-2012, şi ultima apariţie  menţionate. Unii pictori, atât români cât şi ruşi, fiind
              «Soleil de l’Est vingt ans d’activité». Cataloagele  îndrăgostiţi de cultura ţării gazdă, ne-au rugat să vină
              anuale şi de expoziţie au fost realizate pe parcursul  de mai multe ori la noi în Franţa.
              activităţilor şi al anilor.                             Noi i-am primit cu braţele deschise. Lucrările
                    Toate albumele de artă menţionate aici au fost  realizate pe parcursul şederii artiştilor în Franţa
              lansate cu deosebit interes, atât la Bucuresti, în mod  prezintă impresiile şi emoţiile trăite de autori în ţara
              deosebit la ICR, cât şi în Franţa, la Paris, Tours,  lui Molière. Aceste lucrări au fost prezentate în nu-
              Saint-Cyr-sur-Loire si Collioure. Alte lansări de carte  meroase expoziţii, prioritar în Franţa, la Paris de mai
              au fost conduse de asociaţie la Bruxelles, Viena şi  multe ori, în alte oraşe culturale din această ţară,
              Bratislava, cu ocazia expoziţiilor de pictură ce au fost  precum Tours, Orléans, Poitiers, La Rochelle, Per-
              organizate în capitalele respective.              pignan, Collioure, cât şi în alte capitale europene, în
                    Publicul a fost atras de aceste lansări de carte,  parteneriat cu ICR şi cu ambasadele României din
              căci astfel au putut fi cunoscute mai detailat viaţa şi  Bruxelles, Haga, Viena, Bratislava, Roma. Peste tot,
              creaţia pictorilor români. Exemplare din cărtile res-  în cele peste 150 expoziţii organizate, în unanimitate
              pective au fost donate Ambasadelor Româniai din   pictura română (pe care „Soleil de l’Est” a prezenta-
              UE, filialelor ICR şi unor biblioteci precum cea de la  t-o) a fost primită şi apreciată cu deosebit interes,
              Centre Pompidou din Paris.                        din partea unui public avizat, cunoscător şi erudit.
                                                            125
   120   121   122   123   124   125   126   127   128   129   130