Page 31 - unirea 3
P. 31
mai ușor Cum să mă bucur, cu rugăciuni întinse până la
să-l pot duce când Doamne, cer
strigă în mine atâția copii cu atâtea suflete de gheață să alin o palmă dată de un
cu moartea înfiptă în cu atâtea suflete înfipte în frate
tâmplă pământ ce-mi arde încă pe obraz...
și mame îndoliate văd cum mă doare lumea, Doamne,
se frâng secerate rău mă doare eu nu lupt cu nimeni,
de foamea și frigul din case vino Tu și sapă-mi o lupt cu mine
din oase groapă omenia să n-o pierd.
când durerea sapă șanțuri adu o scară seceră-ne
în dulcele vremii scapă-ne Speranța
și-n umeri de tați/ copaci sau începe și ară odată !
ori orfani… Crăciunul se apropie în
Patimă și rugăciune galop
Cineva a rupt lumea în aburul se transformă în
două și-am uitat Eu nu lupt cu nimeni țurțuri
că suntem frații aceluiași lupt cu mine prin ei respir și mă las
sânge lupt să tac îmbrățișată
din Dumnezeu adevărat în lupt să rabd de armura de foc a zăpezii.
om născut dar nu făcut lupt să pierd și-apoi să Îndur și tac.
și uite cum se varsă zarea strâng din dinți În sărbătoarea cu miros de
și pucioasa până escaladez munții de cozonac
la fiecare al doilea pas lacrimi. hoinăream cândva fericită
întâmpină nebuna cu coasa chiar dacă prin cizme un
și-un vaiet lung Pe coate sau pe furiș deget îmi ieșea
se plimbă rânjindu-și colții răstignesc prin lume o și la haină aveam nasturii
printe prunci. patimă lipsă,
asta mă învață dragostea seara eram toți la masă
Cum să mă bucur, să mor de dor în limba adunați
Doamne, mea, în jurul unui boț de
când pământu-i o bubă mămăligă
râioasă deși iubesc cu brațele și o coajă de răbdare friptă.
în care au eclozat toți amândouă
viermii și gândacii cu aceiași ochi și patimă Pe vremea aceea toate erau
și-o vrăjitoare a ascuns ascunsă altfel
poveștile român maghiar țigan până și gerurile aveau
cu feți frumoși orfan... miros de sâni calzi
toți suntem după același ulițele se pierdeau în
în pumnii de lut ai bunicii Tată frați zâmbetul ei
și-n trupurile gârbovite și-avem o singură casă sub pe care-l desenam cu șinele
de griji soare – de la săniuță
ale ilenelor cosânzene pământul cu plămânii în timp ce din urmă veghea
și lumea…lumea parcă-i inundați Grivei.
un azil de nebuni din care de ură și blestem
scapă prin care trece uneori Acum nici el nu mai e...
doar cine-a avut suficiente oastea Zâmbetul e doar o schiță
cruci Lui Dumnezeu pe-o coală neagră
cât să nu aibă loc rostogolită într-o ploaie, încerc să-l împart doar că
să fie însemnat cu de câte ori o fac
șasesuteșaizecișișasele sunt normalul anormal îmi dă întotdeauna un rest
blestemat. vagabondând prin mine de tristețe
însămi din care oamenii fug
31
